sâmbătă, 20 aprilie 2024
Informația fără granițe


Blue Air transferă zborurile de pe aeroportul din Bacău în perioada 15 august – 30 septembrie 2020

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - marți, 18 februarie 2020 Etichete: , , , , , , , ,

În urma deciziei din partea conducerii Aeroportului Internațional „George Enescu” din Bacău de a închide pista de decolare/aterizarea în perioada 15 august – 30 septembrie 2020 ca parte a procesului de modernizare, companiile aeriene vor fi nevoite să găsească soluții alternative pentru pasagerii care obișnuiau să zboare spre localitatea menționată mai sus. Prima companie care a anunțat intenția de a lua măsuri în acest sens este Blue Air și transmite că a demarat deja negocierile cu aeroporturile din regiune pentru a identifica cea mai bună soluție pentru pasageri.

„Vrem să-i asigurăm pe toți pasagerii noștri de faptul că zborurile nu vor fi anulate, ci doar transferate, iar noi vom asigura transportul gratuit către și dinspre aeroporturile unde vor fi operate zborurile”, a declarat Dl. Cristian Buciu, Director Operațiuni Blue Air, într-un comunicat trimis redacției noastre.

Blue Air precizează de asemenea că va informa în mod activ toți pasagerii care au achizitionat deja bilete pentru zborurile efectuate de această companie din și către Aeroportul Internațional Bacău, iar în cel mai scurt timp posibil, pe website-ul www.flyblueair.com, vor fi afișate toate detaliile necesare cu privire la aceste zboruri. În acest moment, pasagerii din Bacău își pot rezerva călătoriile către cele cincisprezece destinații: Atena, Birmingham, Bologna, Bruxelles, Copenhaga, Dublin, Larnaca, Liverpool, Londra, Madrid, Milano, Oslo, Roma, Stuttgart și Torino, pe site-ul www.flyblueair.com.

Pe aceeași temă:

DISTRIBUIE