vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Situația la frontieră în ultimele 24 de ore: 100.600 persoane au tranzitat granița, dintre care 56.000 la cea cu Ungaria

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - sâmbătă, 4 iulie 2020 Etichete: , , , , , , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Aproximativ 100.600 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 38.100 mijloace de transport (dintre care 13.600 automarfare) au efectuat formalitățile de control la trecerea frontierei din România în data de 3 iulie 2020, anunță Poliția de Frontieră Română printr-un comunicat de presă. 50.700 persoane cu 19.200 mijloace de transport au tranzitat pe sensul de intrare, iar pe cel de ieşire 49.900 persoane cu 18.900 mijloace de transport.

Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități

- Continuarea după publicitate -

Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 56.000 de persoane şi 23.600 de mijloace de transport (6.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 28.700 de persoane cu 12.900 mijloace de transport.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat:

  • 44 fapte ilegale (32 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 531.300 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.600 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 38 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege;
  • nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale

Poliţiştii de frontieră lucrează la capacitate maximă în perioada sezonului estival

„Suntem în plin sezon estival şi mulţi cetăţeni români aleg să-şi petreacă vacanţa în afara graniţelor ţării sau să se întoarcă acasă pentru a petrece împreună cu familia, motiv pentru care, în perioada următoare, se prefigurează o creștere a numărului de persoane și mijloace de transport care tranzitează punctele de trecere a frontierei, în special la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria.

- Continuarea după publicitate -

În acest an, particularitatea sezonului estival o reprezintă măsurile dispuse la nivel naţional pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, care au impus adaptarea misiunilor proprii, atât în punctele de trecere a frontierei, cât şi în zona de competenţă prin gestionarea situaţiei operative”, transmite PFR.

Se menţin măsurile dispuse pentru întărirea dispozitivului de supraveghere şi control la frontiera de stat, prin realizarea unui control riguros la trecerea frontierei, precum şi prin prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere în zona de competentă, după cum urmează:

  • suplimentarea personalului care îşi desfăşoară activitatea la controlul de frontieră, aproximativ 4.000 de poliţişti de frontieră acţionează zilnic la nivelul întregii ţări, fiind prezenţi atât în punctele de trecere a frontierei cât şi în zona de frontieră – 30 km interior de la linia de frontieră;
  • folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora și, în funcție de valorile de trafic, se vor crea fluxuri suplimentare de control în punctele de frontieră, pe sensul de intrare sau ieșire din țară, după caz;
  • echipaje comune formate din polițiști de frontieră, jandarmi şi poliţişti desfăşoară acţiuni pentru asigurarea segmentului de ordine şi siguranţă publică în zona de frontieră;
  • reprezentanţii Poliției de Frontieră Română menţin permanent legătura cu autorităţile de frontieră din statele vecine alături de care se efectuează controlul de frontieră, în vederea dispunerii unor masuri comune pentru fluidizarea traficului la granițele României.

Recomandările polițiștilor de frontieră

Poliţia de Frontieră recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise traficului internaţional, care sunt operaţionale şi funcţionează în regim permanent, astfel încât să se evite apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

La graniţa cu Ungaria sunt operaționale 11 puncte de trecere a frontierei – 10 în regim internaţional pentru persoane, autoturisme şi camioane, conform categoriilor specifice fiecărui punct şi unul pentru lucrătorii transfrontalieri, astfel:

  • P.T.F. Petea – judeţul Satu Mare
  • P.T.F. Urziceni – judeţul Satu Mare
  • P.T.F. Valea lui Mihai – judeţul Bihor
  • P.T.F. Borş – judeţul Bihor
  • P.T.F. Vărșand – judeţul Arad
  • P.T.F. Turnu – judeţul Arad
  • P.T.F. Nădlac I – judeţul Arad
  • P.T.F. Nădlac II – judeţul Arad
  • P.T.F. Salonta – judeţul Bihor
  • P.T.F. Cenad – judeţul Timiş,
  • P.T.F. Săcuieni – judeţul Bihor (pentru lucrătorii transfrontalieri)

La graniţa cu Bulgaria sunt operaţionale 9 puncte de trecere a frontierei după cum urmează:

- Continuarea după publicitate -
  • P.T.F. Giurgiu – judeţul Giurgiu
  • P.T.F. Vama Veche – judeţul Constanţa
  • P.T.F. Ostrov – judeţul Constanţa
  • P.T.F. Negru Vodă – judeţul Constanţa
  • P.T.F. Calafat – judeţul Dolj
  • P.T.F. Turnu Măgurele – judeţul Teleorman
  • P.T.F. Zimnicea – judeţul Teleorman
  • P.T.F. Călăraşi – judeţul Călăraşi
  • P.T.F. Bechet – judeţul Dolj (doar pentru transportul de marfă)

În această perioadă, la frontiera cu Bulgaria,  autoritățile statului vecin, pe lângă controlul specific de frontieră, mai verifică şi dacă șoferii au achitat amenzile rutiere aplicate pe teritoriul R Bulgaria, fapt ce duce la creşterea timpilor de aşteptare independent de activităţile poliţiştilor de frontieră români.