Doi albanezi au oferit 500 de euro unui polițist de frontieră român pentru a fi lăsați să intre în țară
Doi cetățeni albanezi sunt acuzați de dare de mită și li s-a interzis accesul pe teritoriul României după ce au încercat să corupă un polițist de frontieră român cu suma de 500 de euro pentru a fi lăsați să intre în țara noastră. Polițistul a refuzat suma și a sesizat imediat procurorul pentru a constata flagrantul.
„În data de 29.08.2020, în jurul orei 15.00, s-a prezentat la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autoturism marca Mercedes înmatriculat în Germania, cetățeanul albanez P.M, în vârstă de 31 ani. Acesta era însoțit de un conațional, D.A, în vârstă de 30 ani. Cu ocazia înmânării documentelor de călătorie, șoferul mijlocului de transport a introdus între filele unuia dintre acte suma de 300 de euro”, informează Poliția de Frontieră Română.
Cerând explicații cetățeanului albanez cu privire la banii respectivi, acesta i-a spus polițistului că sunt pentru a trece cu vederea faptul că nu au documentele necesare care să justifice scopul călătoriei și intrarea în țara noastră. Când polițistul de frontieră i-a adus la cunoștință bărbatului albanez că acest gest reprezintă o infracțiune, acesta din urmă a mai scos 200 de euro pe care i-a adăugat la cei 300 de euro inițial depuși între filele documentului de identitate, sperând că așa îl va convinge pe agent să le permită continuarea călătoriei.
Polițistul român a refuzat categoric, însă, suma de bani oferită și, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante, precizează sursa citată.
„Faţă de cei doi albanezi s-a luat măsura nepermiterii intrării pe teritoriul României, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față săvârșirea infracțiunii de dare de mită, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun”, mai transmite PFR.