luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


O româncă din străinătate, abandonată pe marginea drumului după naștere, își caută familia biologică. „Vă rog să mă ajutați!””

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora În evidență Știri - miercuri, 2 septembrie 2020 Etichete: , , , ,

- Conținut sponsorizat -

O româncă din Norvegia, în vârstă astăzi de 56 de ani, își caută familia biologică despre care spune că nu știe absolut nimic deoarece când era mică a fost abandonată la marginea drumului care leagă două comune din țara noastră.

„În martie 1964, am fost găsită la marginea unui drum, între comunele SINGURENI și ADUNAȚII-COPĂCENI, din județul GIURGIU. Eram nou-născută. Am ajuns la orfelinatul din Balotești, unde am primit numele SINGUREANU Valentina, probabil după numele comunei unde am fost găsită. La vârsta de un an, am fost adoptată de doi oameni cu suflet bun, care m-au iubit și mi-au dăruit dragostea lor. A trecut mult timp de atunci, dar toată viața mi-am dorit să știu cine sunt și cine este familia mea biologică”, povestește femeia.

- Continuarea după publicitate -

Valentina, care a apelat la ajutorul paginii Facebook „The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României” pentru a reuși să dea de urma rudelor sale, spune că are această dorință de o viață întreagă, dar că singura ei speranță acum este doar aceea că printe cei care-i vor vedea pozele se va găsi și cineva care să o recunoască în vreun fel.

„Vă rog mult să mă ajutați să-i găsesc! Singura speranță este ca cineva din zona ADUNAȚII-COPĂCENI să-mi recunoască trăsăturile feței sau să-și aducă aminte de un copil lăsat pe marginea drumului, în martie 1964. Am toată credința că voi reuși să-i găsesc, cu ajutorul vostru. Vă rog să-mi distribuiți anunțul, ca să ajungă la cât mai mulți oameni din zona GIURGIU, ADUNAȚII-COPĂCENI. În fotografie sunt eu la diverse vârste. Vă mulțumesc!”, mai adaugă Valentina în mesajul ei.