sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Record de îmbolnăviri în România cu noul coronavirus, 2.158 de cazuri în ultimele 24 de ore

Scris de: Daniela Stoica , înv Din România În evidență Prima pagină Știri - miercuri, 30 septembrie 2020 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Pandemia de coronavirus face ravagii în România. Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că în ultimele 24 de ore, 2.158 de persoane au fost descoperite infectate cu Sars-coV-2 și  550 de pacienți  sunt internați în stare gravă la terapie intensivă.

Conform comunicatului transmis de cei de la GCS, în intervalul 29 septembrie 2020 (10:00) – 30 septembrie 2020 (10:00) au fost înregistrate 33 de decese (21 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brașov, Constanța, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

- Continuarea după publicitate -

Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 10 decese la categoria de peste 80 de ani.

31 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

La începutul lunii septembrie, într-un interviu exclusiv pentru Digi 24, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a venit cu un avertisment dur pentru România. Acesta anunța că numărul de cazuri pozitive cu coronavirus va crește și că România risca să ajungă la 2.000 de cazuri zilnic, după începerea școlilor și organizarea alegerilor locale.

- Continuarea după publicitate -

Până astăzi, 30 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate în total 127.572 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus dintre care 102.476 de pacienți au fost declarați vindecați și 4.825 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.