Grecia: noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul țării începând cu 10 noiembrie
Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile elene au anunțat noi măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene în contextul pandemiei de COVID-19.
Astfel, începând cu data de 10 noiembrie 2020, toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puțin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de țara din care sosesc.
De asemenea, începând cu data de 11 noiembrie 2020, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de țara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Republicii Elene.
Totodată, începând cu data de 10 noiembrie, obligația de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) se aplică și tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinație. Sunt exceptați de la această obligație turiștii care părăsesc Grecia, ca urmare a finalizării sejurului.
MAE reiterează recomandarea adresată cetățenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate și de a respecta cu strictețe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.
MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.
De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.