Patru români condamnați în UK la peste 71 de ani de închisoare
Patru cetățeni români din Marea Britanie au primit condamnări cu închisoarea care se ridică la un total de peste 71 de ani după ce un tribunal din Londra a constatat că au violat o femeie timp de 90 de minute.
Victima fusese luată prin înșelăciune dintr-un club din cartierul Ealing, în Londra, și dusă la locuința unuia dintre ei unde a trecut prin chinuri groaznice.
Potrivit publicației britanice Evening Standard, era seara zilei de 12 august 2017 când cei patru indivizi se aflau într-un club de noapte din cartierul londonez menționat mai sus.
Unul dintre români a fost înregistrat pe camerele de supraveghere video din club în timp ce încerca să abordeze mai multe femei până când, într-un final, a început să danseze cu una singură și să-i ofere de băut.
Conform reconstituirii făcute la procesul împotriva celor patru români, femeia a decis la un moment dat să plece acasă și a vrut să cheme un taxi, dar nu mai avea baterie la telefon.
Lupu s-a oferit atunci să o ajute, iar următorul lucru pe care femeia și-l amintește este că se afla pe bancheta din spate a unei mașini împreună cu patru bărbați, care au dus-o într-o locuință din orașul Northolt, la vest de capitala britanică.
Odată ajunși acolo, cei patru indivizi au violat-o pe femeie fără milă timp de 90 de minute, apoi i-au înapoiat hainele și au chemat un taxi să o ducă acasă.
Victima, în schimb, s-a dus direct la spital pentru a primi îngrijiri medicale și de acolo a alertat forțele de ordine. Polițiștii au deschis o anchetă și, cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere video din localul în care femeia a fost luată și din apropierea acestuia, au reușit să-i identifice pe infractori.
Este vorba despre: Octavian Lupu (cel care a abordat victima), 31 de ani și domiciliat în Coldharbour Lane, Hayes; Dmitri Ceban, 28 de ani și domiciliat în Princes Park, Hayes; Andrei Rotaru, 25 de ani, domiciliat în Clun Road, Littlehampton; Alexandru Cimbir, 40 de ani, care locuiește în Rabournmead Drive, Northolt, unde s-au petrecut faptele.
Cei patru români au negat acuzațiile și au venit cu diferite versiuni în legătură cu cele întâmplate în acea seară. Detectiva Angie Meadows, care a lucrat la anchetă, a declarat însă că de-a lungul carierei sale, acela a fost „unul dintre cele mai brutale atacuri” cu care s-a confruntat.
„Sper ca închiderea cazului să-i ofere victimei puțină liniște care să-i permită să meargă mai departe cu viața ei. A dat dovadă de foarte mult curaj în a-și înfrunta atacatorii și a face față investigațiilor”, a declarat Meadows.
În urma procesului împotriva celor patru români, judecătorul a decis să-i condamne pe fiecare dintre ei după cum urmează: Octavian Lupu – 20 de ani de închisoare; Andrei Rotaru – 17 ani; Alexandru Cimbir – 18 ani și 6 luni; Dmitri Ceban – 16 ani de închisoare.