sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Ziua Drapelului Național, sărbătorită în fiecare an la data de 26 iunie

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate - duminică, 26 iunie 2022 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

Pe data de 26 iunie, celebrăm Ziua Drapelului Naţional. Ziua Drapelului se sărbătoreşte în baza unei legi emise în 20 mai 1998, care prevede organizarea unor programe şi manifestări cultural educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice.

Drapelul, alături de stemă, sigiliu şi imn, este un simbol naţional, aşa cum prevede Constituţia României din 1991 modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

- Continuarea după publicitate -

Cele trei culori care apar pe drapelul României sunt: roşu vermillon, galben crom şi albastru cobalt, plasate vertical, albastrul fiind aşezat la lance, galben la mijloc şi roşu în exterior.

Drapelul tricolor a fost folosit prima dată în Ţara Românească în 1834, ca steag de luptă, când domnitorul Alexandru Ghica a prezentat sultanului spre aprobare modelul drapelelor şi pavilioanelor navale de luptă.

Peste câţiva ani, în 1848, steagul tricolor a fost adoptat de către revoluţionari ca drapel al Ţării Româneşti în următorea ordine cromatică: albastru-galben-roşu, semnificând „libertate, dreptate, frăţie”.

- Continuarea după publicitate -

De fapt, legenda apariţiei tricolorului s-a născut după 1860, când s-au contopit culorile din steagurile Moldovei şi al Ţării Româneşti, după unirea Principatelor şi din dorinţa de a împăca ambele tabere.

De-a lungul istoriei, drapelul nu a suferit transformări majore, doar distribuţia culorilor (în materie de proporţie şi poziţie) s-a schimbat într-o anumită măsură. Documente sigilografice atestă faptul că, în unele epoci istorice, drapelul românesc avea cele trei culori dispuse orizontal, cu roşul în partea superioară, galbenul în mijloc şi albastrul la bază. De asemenea, proporţia culorilor nu a fost aceeaşi cu cea de acum (33% pentru fiecare culoare). Cele trei culori pot fi identificate și pe steaguri datând din vremea lui Mihai Viteazul şi chiar a lui Ştefan cel Mare.

Cel mai mare drapel al României a măsurat 349,425 x 226,917 metri, rezultând o suprafaţă declarată de 79.290,39 metri pătraţi. Acesta a fost desfăşurat, la 27 mai 2013, pe aerodromul Clinceni şi a constituit un record mondial.