vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


A încetat din viață Ion Caramitru. Actorul era grav bolnav

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din România Știri - duminică, 5 septembrie 2021 Etichete: , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Marele actor și director al Teatrului Național, Ion Caramitru a încetat din viață astăzi, 5 septembrie, la Spitalul Elias din București, unde era internat pentru o infecție cu stafilococ. Ion Caramitru a murit în aceeași zi cu legendarul canotor Ivan Patzaichin, transmite G4media.

S-a născut într-o familie de aromâni din București. Despre tatăl său, actorul spune că a stat aproape nouă ani, în trei etape, în închisoarea comunistă, sub acuzația de mic burghez, ascunzător de valori, după naționalizare.

- Continuarea după publicitate -

Caramitru a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale clasa profesor Beate Fredanov, în 1964, debutând cu un an mai devreme la Teatrul Bulandra – cu rolul principal în Hamlet de William Shakespeare.

A fost ministru al Culturii între 1996 și 2000, în cabinetul Victor Ciorbea. A fost căsătorit cu actrița Micaela Caracaș și a avut trei băieți: Ștefan, Andrei și Matei Caramitru. A fost președinte al UNITER din 1990, iar începând cu anul 2005 a fost directorul Teatrului Național din București.

Caramitru a fost protagonist în numeroase producții teatrale și a jucat în peste 40 de filme de lung metraj, făcându-și debutul cu rolul secundar în Pădurea spânzuraților în regia lui Ciulei (1964). Printre cele mai cunoscute roluri sunt Vive în Diminețile unui băiat cuminte (1966), Gheorghidiu în Între oglinzi paralele (1978), Ștefan Luchian în Luchian (1981) și Socrate în seria Liceenii (1985-1987). Pentru rolul din Luchian, regizat de Nicolae Mărgineanu, i-a fost decernat Premiul Special al Juriului în cadrul Festivalului Național al Filmului din 1984. Mai târziu, Caramitru a jucat roluri minore în filme străine: el a fost anarhist în 1991 în Kafka, Tatevski în Citizen X (1995), Zozimov în Mission: Impossible (1996), contele Fontana în Amen. (2002) și un imigrant bulgar în Irlanda în Adam & Paul (2004).

- Continuarea după publicitate -

Pentru munca sa în stabilirea legăturilor culturale britanico-române, Caramitru a fost numit ofițer al Ordinului Imperiului Britanic. În 1997, ministerul culturii franceze i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres.

În mai 2005, el a câștigat concursul pentru funcția de director al Teatrului Național București, înlocuindu-l pe Dinu Săraru. Ca semn al aprecierii pentru întreaga sa activitate, în 2012 a primit o stea pe Aleea Celebrităților – Walk of Fame, din Piața Timpului din Bucuresti.

Regretatul Ion Caramitru a primit numeroase premii pentru activitatea sa, printre care și următoarele:

  • Premiul revistei Cinema pentru interpretare, 1976;
  • Premiul Asociaţiei Cineaştilor, 1980;
  • Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul Luchian, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti, 1984;
  • Premiul pentru întreaga activitate la Festivalul Internaţional de Teatru „Actor al Europei”, Prespa, Macedonia, 2016.