Protest inedit în fața Curții de Apel din București în memoria victimelor din Colectiv
La șase ani de la tragedia care a marcat istoria recentă a României, incendiul din clubul Colectiv, comemorarea victimelor a început sâmbătă, 30 octombrie, cu un protest impresionant și tăcut.
Pe treptele Curții de Apel București au fost expuse fotografiile celor 65 de victime ale focului din clubul Colectiv, dar și ale celor considerați vinovați de cele întâmplate atunci, vinovați de lentoarea cu care se desfășoară anchetele, procesele și de reforma din sistemul sanitar.
Printre fotografiile celor decedați s-au așezat 65 de oameni acoperiți cu cearșafuri albe. Au fost puse și poze cu Cristian Popescu Piedone, fost primar al sectorului 4 pe raza căruia se află clubul Colectiv, dar și Nicolae Bănicioiu, fost ministru al sănătății, care la câteva zile după tragedia din Colectiv declara că „avem de toate”, cu referire la tratarea răniților din incendiu. Imaginile cu oficialii au fost singurele color, în timp ce cele ale victimelor au fost alb-negru.
De la Curtea de Apel, câteva sute de persoane au plecat, în marș, spre fostul club Colectiv unde au aprins lumânări. La 22.32, ora la care a izbucnit focul, a fost ținut un moment de reculegere.
Până acum, o decizie definitivă nu a fost dată în acest dosar, care încă se judecă la Curtea de Apel București. Au fost însă mai multe amânări, din cauza unor neînțelegeri privind schimbarea încadrării a faptelor pentru funcționarii publici acuzați. Principalul vizat este fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, care ar putea să fie inculpat pentru neglijență în serviciu în loc de abuz în serviciu.
Cei doi judecători, care au analizat inițial dosarul și trebuia să anunțe o decizie în luna iunie, nu s-au pus de acord, astfel că a fost nevoie de un al treilea judecător care să încline balanța. Procesul a fost reluat în septembrie, dar de atunci au fost mai multe amânări, astfel că decizia privind schimbarea încadrării juridice este încă așteptată, la fel ca și sentința.