marți, 26 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un autocar a luat foc în Bulgaria, 46 de oameni au murit. Printre victime se numără și copii

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 23 noiembrie 2021 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

Cel puțin 46 de persoane au murit după ce un autocar a luat foc pe o autostradă din vestul Bulgariei, anunță autoritățile locale, conform Reuters. La bordul vehiculului se aflau 53 de pasageri printre care și 12 copii.

Accidentul a avut loc în apropierea satului Bosnek, la granița dintre Bulgaria și Macedonia de Nord.

- Continuarea după publicitate -

Printre victime se numără și copii, iar șapte supraviețuitori care au avut nevoie de tratament pentru arsuri au fost transportați de urgență la un spital din Sofia, a declarat Nikolai Nikolov, un înalt oficial al Ministerului bulgar de Interne, pentru televiziunea privată BTV. Câțiva pasageri au reușit să se salveze sărind pe geam.

Autobuzul plecase din Istanbul (Turcia) și se îndrepta spre Macedonia. Oamenii de la bord erau probabil turiști care se întorceau dintr-o excursie în capitala turcă.

- Continuarea după publicitate -

Cauzele accidentului nu sunt încă stabilite, cert este că autobuzul ar fi lovit bariera de metal de pe marginea autostrăzii după care a luat foc.

„Avem de-a face cu o tragedie de proporții”, a transmis prim-ministrul interimar al Bulgariei, Stefan Yanev. „Portretul tragediei este terifiant, terifiant. Nu am mai văzut așa ceva înainte”, a continuat acesta.

Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze privind cauzele tragediei. „Pot fi două, o eroare umană a șoferului autobuzului sau o defecțiune tehnică care a dus la accident”, a spus directorul NSlS, Borislav Sarafov. Anumite surse spun că s-a auzit o explozie și se ia în calcul inclusiv ca un cauciuc să fi explodat.