Preşedintele Iohannis în Ucraina alături de cancelarul Germaniei, premierul Italiei și președintele Franței
Preşedintele Klaus Iohannis va participa joi, 16 iunie, la Kiev, în Ucraina, la o reuniune cu Volodimir Zelenski, alături de cancelarul Germaniei, premierul Italiei și președintele Franței. Liderii vor avea convorbiri, urmate de o conferinţă de presă.
„Astăzi, la Kiev, alături de colegii mei europeni, cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul Italiei, Mario Draghi, pentru a ne arăta sprijinul puternic şi solidaritatea deplină cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi poporul ucrainean. Această agresiune ilegală a Rusiei trebuie să înceteze!”, a scris Iohannis pe Facebook.
Joi dimineaţă preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi au ajuns împreună cu trenul la Kiev pornind din Polonia.
Vizita, care nu a fost anunţată din motive de securitate, are loc cu o zi înainte ca executivul UE să facă o recomandare cu privire la statutul candidaturii Ucrainei la UE, perspectivă faţă de care cele trei ţări au fost reţinute.
Kievul a criticat Franţa, Germania şi, într-o măsură mai mică, Italia, pentru sprijinul reţinut acordat Ucrainei, acuzându-le că au întârziat livrarea de arme şi că au pus propria lor prosperitate înaintea libertăţii şi securităţii Ucrainei.