Un medic român primește cetățenia franceză chiar de Ziua Națională a Franței: „O normalitate în procesul nostru de integrare”

Prima dată când a ajuns în localitatea Marsac (o comună franceză situată în departamentul Creuse din regiunea Nouvelle-Aquitaine) în 2009, medicul de naționalitate română Felicia Dana Damaschin s-a îndrăgostit instantaneu de ea și nu a mai părăsit-o. Doctorița Damaschin locuiește și astăzi acolo, împreună cu soțul și cele două fiice ale sale. Joi, 14 iulie, conaționala noastră, care acum se simte mai mult cetățean francez decât român, va avea oficial dublă naționalitate.

Cele două fiice i-ar fi spus în glumă: „De fapt, noi suntem singurele două femei franceze din familie”, dezvăluie doctorița. „Ele nu știu că nu sunt. Ele se simt franțuzoaice”, adaugă ea. Pe 14 iulie, doctorița Damaschin va fi singurul cetățean francez din casă. O naturalizare văzută de ea ca o „normalitate în procesul nostru de integrare”.

O integrare care a început în anul 2009, în mijlocul peisajului superb al localității Marsac, precizează La Montagne. Felicia a fost adusă aici de „o combinație de circumstanțe”, după cum singură recunoaște. „Îmi terminasem stagiatura în România. Am prospectat în departamentele noastre și atunci nu au existat neapărat locuri. Așa era moda la vremea respectivă: un mare exod al românilor și mai ales al medicilor în Franța. Și, din întâmplare, într-un hotel mare din orașul meu, am dat peste o reclamă să vin să profesez în Franța, în provincie. Mi-am spus: Mă duc.”

Între șansă și iubire

Felicia iubea deja mediul rural, deoarece în România făcuse stagiul de pregătire acolo. Profesarea meseriei sale în mediul rural este visul ei: „Sunt o fată de la țară. Nu am fost în oraș până la vârsta de 19 ani, când am mers la universitate. Dar până atunci, plecarea din țară nu-i trecuse prin minte. Chiar dacă ea „a trăit sfârșitul comunismului” și a văzut „oameni care mergeau în Vest, făcând ceea ce visau să facă”.

După interviul dat la sfârșitul anului 2008, Felicia a aterizat în Creuse câteva luni mai târziu, împreună cu partenerul ei care „a împins-o” bine în acest sens, și cu pisica sa. „Când am ajuns, am dat peste un consilier local. Ne-a instalat imediat, deși nu se așteptase să ajungem atât de devreme. Pentru mine, Marsac a fost o adevărată pasiune. Trei luni mai târziu, m-am mutat la medicul care făcuse recrutarea și care se pregătea de pensionare”, își amintește Felicia.

Păcat pentru un coleg conațional care, la doar câțiva zeci de kilometri distanță, și-ar fi dorit ca Felicia să vină să lucreze cu el într-un azil de bătrâni.

Pentru ea a fost un mic „șoc” când a părăsit țara, precum și o barieră lingvistică pentru tânăra care avea atunci 30 de ani. „Vorbeam puțin franceza dar, la școală, aveam în mare parte cursuri de engleză. Ceea ce îmi este foarte util și aici: am foarte mulți pacienți englezi, ei apreciază foarte mult”, mărturisește ea. Cu toate acestea, nu trebuie să-i fie rușine de franceza ei: „Astăzi încep să gândesc în franceză și să traduc în română”, explică Felicia zâmbind.

Deci, categoric vorbește bine franceza, ca dealtfel întreaga familie pe care Felicia și Lucian (cu care s-a căsătorit la sfârșitul anului 2009 în România) au fondat-o aici. Cele două fiice, Emma și Alice, nu-și pot imagina viața altundeva, ci în noua lor casă, situată chiar în spatele cabinetului medical, care reprezintă o altă realizare a sa. „Am trăit doi ani în vechiul oficiu poștal, dar când am văzut terenul de aici, am făcut o adevărată pasiune. Am decis să ne construim casa acolo”, povestește Felicia.

Majoritatea pacienților o numesc dr. Dana

De la instalarea sa în Marsac, dr. Damaschin – pe care majoritatea celor 2.000 de pacienți o numesc dr. Dana „pentru că este mai ușor de pronunțat decât numele meu” – și-a finalizat formarea ca medic cu abilități diferite, pentru a se potrivi cel mai bine cunoștințelor sale: gerontologie, pediatrie, ginecologie.

În plus, ea este și master de formare profesională, lucrează pentru trei cămine de bătrâni și, de asemenea, dedică o mulțime de energie pentru a lupta în mod concret împotriva „deșertificării” medicale: O luptă pe care o duce singură în zona rurală a departamentului Creuse. Căminul medical în care lucrează este extins și „în prezent este etichetată MSP (maison de santé pluridaciplinaire – tradus: casă de sănătate multidisciplinară n.r.)”. Trebuie să plătim doctorii să se mute aici?”, se întreabă Felicia.

„Nu cred așa ceva. Personal, eu sunt în favoarea stagiului plătit obligatoriu în mediul rural. Am făcut deja asta în România. Nu suntem plătiți prea mult, dar este bine. Și apoi unii și-au găsit dragostea acolo unde și-au făcut stagiul și s-au stabilit! Un cămin medical este bun. Este garanția de a lucra într-o rețea, de a nu fi singur. Este liniștitor”, continuă Felicia.

Și știe despre ce vorbește, ea, care nu duce lipsă de anecdote din timpul gărzilor de noapte efectuate în provincie. „Lucrurile se mișcă în direcția cea bună, dar mai este drum lung. Am vrea să informatizăm, dar nu avem fibră! Telefonul meu mobil, există locuri în care nu avem semnal. Dar ne adaptăm, rezistăm”, spune doctorița Damaschin.

Așa cum ea însăși s-a adaptat atât de bine în Marsac. Ca și când acolo s-ar fi născut, la fel s-au adaptat soțul și fiicele ei. „Suntem implicați în viața locală. Soțul meu este consilier. Suntem solicitați și asta ne place. Oamenii sunt minunați”. În prima linie a luptei anti-Covid, ea a ieșit foarte des. Un pic prea mult pentru familia ei. „S-au obișnuit cu mine”, râde ea.

S-a obișnuit cu viața în Creuse

„Ce îmi place în Franța? Libertatea tuturor lucrurilor. Să spun, să fac. În Creuse? Îmi place că suntem un pic izolați, că nu sunt mulți oameni. Și soțului meu îi place aici. Fetele nu-și pot imagina să trăiască în altă parte. Au prieteni, au viața lor”, explică Felicia.

Nimeni din familie nu-și poate imagina să meargă în altă parte. Mai ales Felicia. „Am trăit în România 30 de ani, aici 13. Ultima dată când am fost acolo, am văzut că s-a schimbat mult, și nu în bine. Poate am văzut doar la suprafață. În orice caz, nu m-aș mai vedea practicând în România. După ce am trăit și am lucrat aici, ar fi dificil”, recunoaște ea.

Joi, 14 iulie, Felicia nu va fi prezentă la ceremonia de naturalizare. I-ar fi plăcut, ar fi fost mândră să participe dar, după cum știm, vacanțele au fost blocate o lungă perioadă de timp. Trebuie spus că această săptămână, programată mai demult să o petreacă în Italia, va fi singura săptămână de concediu pe care o va avea în acest an.

Dar, cu siguranță, Felicia va avea un gând bun pentru pacienții ei români care cândva i-au prezis: „Oriunde vei fi, vei reuși”.