Îngrijitoare română din Canada lăudată în presa locală. „Livia este însăși definiția cuvântului înger păzitor”

Livia Păun este o femeie de naționalitate română care a părăsit țara noastră în urmă cu un deceniu, pentru a-și urma visele alături de soțul ei. Ea are un loc special în inimile rezidenților centrului Maison Paul-Triquet (o unitate socială din orașul canadian Quebec City, situată pe Rue de Belmont, în apropiere de azilul de bătrâni Les Jardins Jean-Bosco), pe care i-a considerat întotdeauna ca o a doua sa familie, motiv pentru care publicația locală Le Journal de Quebec i-a dedicat un articol astăzi, 6 august 2022.

„Livia este însăși definiția cuvântului înger păzitor. Depășește cu mult rolul ei de îngrijitoare de pacient, ea face parte din familie”, mărturisește emoționată Diane Patry. Tatăl ei, Maurice, un veteran al Forțelor Armate Canadiene în vârstă de 90 de ani și care suferă de boala Parkinson, locuiește de patru ani la Maison Paul-Triquet.

De îndată ce Maurice a ajuns la stabiliment, Livia a reușit să creeze o puternică legătură umană cu bătrânul veteran de război, pe care nu uită să-l salute de fiecare dată când termină o tură. Un moment pe care nonagenarul îl așteaptă mereu cu nerăbdare.

„Are grijă de el ca și cum ar fi propriul ei tată. Îi luminează zilele cu dăruirea, marea ei umanitate, generozitatea și empatia ei”, spune fiica domnului Patry despre îngrijitoarea tatălui ei. Îngrijitoarea asigură îngrijirea de bază a pacientului. Ea asigură o prezență alături de el și îi oferă asistență fizică, contribuind la recuperarea acestuia sau pentru a-l ajuta să-și mențină starea de sănătate.

Nici ceilalți rezidenți ai CHSLD (Centrul Spitalului Universitar din Quebec) nu sunt neglijați. Câteva mărturii culese de jurnaliștii cotidianului menționat mai sus stau mărturie despre munca extraordinară a Liviei și atenția deosebită pe care o acordă seniorilor pe care îi îngrijește.

În perioada cea mai gravă a pandemiei, rezidenții centrului Maison Paul-Triquet au fost nevoiți să comunice cu cei dragi doar prin apeluri video, deoarece accesul în unitate le-a fost interzis acestora pentru a asigura siguranța rezidenților.

Ca semn al legăturii unice care o unește pe Livia de „domnii ei”, majoritatea dintre aceștia au preferat să ia legătura prin apel video cu ea,  atunci când românca noastră a fost izolată la domiciliu ca măsură preventivă.

„Întotdeauna am spus că a avea grijă de bătrâni nu este o meserie, ci mai degrabă un mod de viață. Important este să lucrezi cu inima”, a precizat conaționala noastră.

Livia a știut dintotdeauna că dorința ei a fost să lucreze în domeniul sănătății și să aibă grijă de bolnavi. În perioada când a avut grijă de propriul ei tată, în timp ce acesta era țintuit la pat după un accident grav, a înțeles că a fost făcută pentru asta.

Deși spune că iubește fiecare aspect al meseriei sale, recunoaște că îi este încă greu să accepte moartea rezidenților pe care îi îngrijește. Iar ultimii doi ani, în timpul pandemiei, au fost mai mult decât dezastruoși.

„Mi-a fost greu să-mi spun că nu pot face mai mult pentru a-i ajuta, m-am simțit neajutorată. De fiecare dată când cineva moare, este o întreagă poveste care dispare”, a conchis cea care, de multe ori, este ultima care dă mâna cu pacienții săi, înainte de ultima lor călătorie.