luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un șofer român de camion a creat un ambuteiaj de 10 km pe o autostradă din Franța. Avea o alcoolemie de 3,2 grame în sânge

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 14 februarie 2023 Etichete: , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Șoferul de naționalitate română al unui camion de 38 de tone a fost oprit vineri, 10 februarie 2023, pe autostrada franceză A26 de plutonul motorizat al jandarmeriei Gauchy (departamentul Aisne) deoarece vehiculul său circula în mod haotic ș. În urma etilotestului la care a fost supus, acesta avea o alcoolemie extrem de ridicată.

După cum relatează Aisne Nouvelle, în după-amiaza zilei de vineri traficul era aglomerat pe A26 datorită numeroșilor francezi care plecau în minivacanța de weekend. La această situație neplăcută a contribuit însă și comportamentul șoferului român care efectiv nu putea fi depășit.

- Continuarea după publicitate -

În consecință, a fost sesizat plutonul motorizat al jandarmeriei din Gauchy care a reușit să tragă pe dreapta camionul românului care circula pe sensul de mers Reims (departamentul Marne) – Cambrai (departamentul Nord).

Șoferul mastodontului nu reușea să mențină vehiculul pe banda sa de mers și făcea abateri mari de la direcție, fapt care nu permitea celorlalți participanți la trafic să-l depășească în condiții de siguranță. Din această cauză, în urma sa a fost creat un ambuteiaj de peste 10 kilometri.

Jandarmii au reușit cu greu să-și croiască drum printre mașini pentru a ajunge la camionul respectiv. Lângă localitatea Ognes, au reușit să oprească uriașul vehicul și testul de alcoolemie la care a fost supus șoferul său arăta foarte clar: 3,2 grame de alcool în sânge.

- Continuarea după publicitate -

În primă fază, conaționalul nostru a primit o amendă forfetară ​​și interdicția de a conduce pe teritoriul francez timp de șase luni. Ulterior, șoferul român va fi chemat în instanță pentru a-și afla pedeapsa finală.