vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Șofer român mort în Ungaria, în urma unui accident frontal cu o dubă de la pompe funebre

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Din diaspora Știri - miercuri, 22 februarie 2023 Etichete: , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Șoferul unei dube albastre cu numere de înmatriculare românești care circula pe autostrada 54 din Ungaria. dinspre Kecskemét (județul Bács-Kiskun) a decedat marți, 21 februarie, în urma unui accident rutier care s-a petrecut la kilometrul 30 al autostrăzii, în apropiere de localitatea Bócsa, informează vira.hu.

Alte trei persoane au fost duse la spital cu ambulanța, deoarece încă două vehicule au fost implicate în accident. De asemenea, șoferul altei mașini care venea din spate a evitat coliziunea cu cele implicate în accident, dar a tras prea brusc volanul spre dreapta și a lovit un copac de pe marginea drumului.

- Continuarea după publicitate -

După cum relatează presa maghiară, Zoltán Czeller, primarul orașului Jánoshalma (Bács-Kiskun), călătorea într-una din mașinile implicate în accident și a dat o declarație despre detaliile acestuia. Potrivit primarului, un autoturism Opel Corsa care circula în fața mașinii sale a frânat și apoi s-a oprit, semnalizând intenția de a vira la stânga. Mașina primarului a oprit la rândul său.

Duba albastră care circula în spatele mașinii primarului a observat cu întârziere oprirea celor două mașini din fața sa. Ca să evite impactul cu ele, a virat spre stânga cu intenția de a le depăși dar s-a ciocnit frontal cu o dubă albă care venea din sens opus.

- Continuarea după publicitate -

În urma impactului celor două dube, cea albastră a ricoșat în mașina primarului căreia i-a spart luneta, în timp ce duba albă, care circula regulamentar pe sensul opus de mers, s-a răsturnat pe carosabil cu roțile în sus în urma coliziunii.

Încărcătura dubei românești – care era formată din sute de kilograme de plăci de pavaj – a fost aruncată înainte în timpul coliziunii și l-a împins pe nefericitul șofer cu pieptul în volan. El nu a mai putut fi ajutat de salvatorii de pe ambulanțele care au sosit la foarte scurt timp și a murit pe loc din cauza leziunilor suferite.

- Continuarea după publicitate -

Potrivit poliției maghiare, duba albă aparținea unei firme de pompe funebre din județul Csongrád-Csanád. Șoferul și pasagerul acesteia au fost răniți grav, unul dintre ei are un picior rupt, iar celălalt a suferit o rană la cap. Șoferul mașinii care a evitat carambolul și a intrat într-un copac a fost și el dus la spital cu ambulanța.