Bătrână româncă adusă de fiică în Franța pentru a sta cu nepoții, bătută și terorizată de ginere
O femeie în vârstă de 72 de ani din România, adusă în Franța să aibă grijă de casă și de nepoți, a reușit să scape de abuzurile la care a fost supusă chiar de fiica și ginerele ei la mai puțin de un an de la sosirea sa în această țară, relatează publicația franceză La Depeche.
Episoadele de abuz s-au petrecut în localitatea Gaillac, departamentul Tarn din sudul Franței, unde un trecător a găsit-o pe pensionară la marginea drumului și a luat-o în grijă.
Mică de statură, cu spatele curbat, femeia se deplasa cu dificultate, susținându-se cu ajutorul unui baston și prezenta semne evidente de agresiune, inclusiv o plagă deschisă la nivelul unei tibii.
Deși nu vorbea limba franceză, conaționala noastră a reușit să îi transmită salvatorului ei ceea ce a pătimit prin intermediul unor desene.
Două zile mai târziu, fiica sa și ginerele bătrânei, un cuplu de cetățeni români rezidenți în Gaillac, au fost arestați de jandarmii francezi și plasați în arest preventiv. Ginerele a amenințat-o pe soacră, repetând de mai multe ori că ea „va plăti când se va întoarce în România”.
Femeia ajunsese în Franța la sfârșitul anului 2019 pentru avea grijă de nepoți, au reconstituit anchetatorii. Ea a explicat că, după câteva luni, situația a devenit insuportabilă.
Ginerele, care se afla adesea sub influența alcoolului, o insulta și o bătea regulat, susținând că ea își bătea joc de el fiindcă nu îi răspundea, deși pensionara româncă suferă de probleme de auz.
La data de 3 octombrie 2020, bărbatul ar fi lovit-o în spate cu un scaun de plastic mic, apoi a lovit-o cu o macetă într-un picior. Ea nu a fost dusă la spital și a fost nevoită să-și panseze rana cu șosete și o mască de protecție împotriva COVID-19.
La patru zile după acel episod violent, bătrâna de 72 de ani a decis să fugă de acasă.
În urma unui proces judiciar, cuplul a fost adus în fața tribunalului cu acuzația de violențe împotriva unei persoane vulnerabile, petrecute între lunile martie și octombrie ale anului 2020. Ginerele a fost acuzat totodată și de violențe agravate și amenințări cu moartea repetate.
După patru luni de detenție provizorie, el a fost eliberat sub control judiciar. Cuplul a apărut liber și fără avocat la audierea de astăzi 15 iunie 2023, scrie ziarul francez.
Ca și în timpul audierilor efectuate de anchetatori, cei doi acuzați au negat categoric orice act de violență împotriva bătrânei, acuzând-o pe aceasta că este o „mincinoasă” și susținând că rana ei deschisă la tibie a fost cauzată de „un borcan de castraveți” care a căzut peste piciorul ei și că ea însăși a agravat în mod voluntar rana.
Ginerele a precizat, de asemenea, că voia să-și trimită soacra înapoi în România, pentru că nu avea grijă corespunzătoare de cei doi copii.
Vecinii celor doi soți români l-au descris însă pe bărbatul român ca fiind un tip care teroriza cartierul, cu insulte, gălăgie nocturnă și focuri de armă trase în aer.
Tribunalul a achitat cuplul de acuzațiile de violențe împotriva unei persoane vulnerabile, din lipsa de elemente suficiente pentru a caracteriza infracțiunea, dar l-a condamnat pe ginere pentru vătămare corporală și amenințări cu moartea.
El a primit o pedeapsă de doi ani de închisoare cu executare, cu mandat de depunere. La sfârșitul audierii, a fost escortat de polițiști la închisoarea din Albi.