vineri, 15 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un român care doarme pe străzi în străinătate își caută fiica: „Ea nu știe în ce situație sunt”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 14 noiembrie 2023

Un apel disperat a fost lansat pe rețelele de socializare pentru a ajuta un bărbat român în vârstă de 63 de ani, pe nume Ilie Iulian, care se află rătăcit în Germania și își caută fiica.

Un conațional a postat un mesaj cutremurător pe Facebook, cerând sprijinul comunității pentru a o găsi pe fata bărbatului.

- Continuarea după publicitate -

Florin Ioniță, cel care a făcut acest apel, a relatat că l-a întâlnit pe Ilie Iulian pe străzile orașului Duisburg din Germania.

Ilie obișnuiește să doarmă în gara locală, iar Florin i-a oferit ajutorul său și i-a promis că îl va sprijini în obținerea unui pașaport și a unei locuințe prin intermediul unei asociații.

Ilie Iulian are o fiică pe nume Olariu Paula, dar nu a mai avut niciun contact cu ea de un timp îndelungat. Bărbatul a mărturisit că fiica sa nu știe despre situația în care se află acum.

- Continuarea după publicitate -

Mesajul lui Florin Ioniță a fost următorul:

„Zilele trecute am întâlnit un bărbat român în vârstă de 63 de ani care doarme pe străzi, în gara din Duisburg. L-am ajutat cu ce am putut, i-am promis că îl ajut cu pașaportul și cu o locuință de la o asociație. Domnul are o fată dar nu mai are niciun contact cu ea, poate reușim să dăm de fată și să-l ajute, el a spus că fata lui nu știe situația în care el se află.”

Pentru a facilita căutarea, a fost distribuită pe rețelele de socializare singura fotografie a lui Ilie Iulian, care este un buletin militar. Acesta reprezintă și singurul document pe care bărbatul îl deține asupra sa.

Cetățenii români din Germania și din întreaga lume sunt îndemnați să se implice și să ofere orice informații sau ajutor care ar putea contribui la reunirea tatălui și fiicei sale.