Sfârșit tragic pentru un român din străinătate, a murit la 19 ani și a provocat decesul a doi copii
Un tânăr român de numai 19 ani a murit în seara de sâmbătă, 2 decembrie, în urma unui tragic accident rutier petrecut pe autostrada A1 din Olanda.
În accident și-au mai pierdut viața doi copii, iar părinții acestora au fost răniți, relatează Sud.Info.
Accidentul a avut loc în apropierea intersecției Hoevelaken.
Copiii, în vârstă de 12 și 14 ani, erau din Hilversum. Ei călătoreau la bordul unui autoturism împreună cu părinții lor, când mașina condusă de tânărul nostru conațional a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de cea în care se afla familia olandeză.
Poliția a fost alertată în jurul orei 22:00. La locul accidentului au sosit numeroase servicii de urgență, inclusiv două echipe medicale mobile. De asemenea, trecătorii au oferit ajutor.
Adolescenții au murit pe loc, în urma impactului puternic. Băiatul român a fost transportat la spital, dar medicii nu i-au putut salva viața. Părinții copiilor au fost grav răniți și luptă pentru a supraviețui.
Autostrada a fost închisă în ambele direcții, traficul fiind deviat prin Ede și Utrecht pe A30, A12, A27 și A28, conform NOS.
Poliția desfășoară investigații suplimentare, încercând să afle ce l-a determinat pe român să intre pe contrasens.