joi, 7 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Moldovean în Germania, grav bolnav. Apelul mamei: „Oameni buni, nu mă lăsați în aceste zile negre și neputincioase!”

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Prima pagină Știri - joi, 22 februarie 2024

Familia unui bărbat în vârstă de 35 de ani, originar din Republica Moldova, solicită ajutor financiar în urma unei grave intervenții chirurgicale la cap pe care acesta a suferit-o în Germania. Mama lui a transmis un apel emoționat: „Nu mă lăsați în aceste zile negre și neputincioase, pentru noi orice mic ajutor este cea mai mare speranță pentru băiatul meu!”

Pe data de 13 februarie, Ivan Vicol a fost nevoit să se supună unei operații din cauza unui anevrism cerebral, situație care a pus familia în fața unor dificultăți financiare semnificative, relatează Știri.md.

- Continuarea după publicitate -

Mama bărbatului, Ioana Vicol, cu vocea încărcată de disperare și durere, face un apel către toți cei care pot și vor să contribuie:

„Oameni buni, prieteni, consăteni și toată suflarea care îmi citiți această durere. Sunt cu inima îndurerată, disperată și spulberată de durere, cu strigăt de mamă îndurerată pentru băiatul meu, vin cu rugămintea către toți, în fața fiecăruia din voi, nu mă lăsați în aceste zile negre și neputincioase, pentru noi orice mic ajutor este cea mai mare speranță pentru băiatul meu”.

Ivan Vicol. Foto: MCharity

- Continuarea după publicitate -

Costurile tratamentului și ale operației depășesc cu mult posibilitățile financiare ale familiei. Doar pentru șapte zile de spitalizare, suma necesară a ajuns la peste 25.000 de euro, iar cheltuielile viitoare se anunță a fi și ele mari.

„Vă rugăm din suflet, nu fiți indiferenți!”, insistă mama bărbatului, subliniind gravitatea situației.

Pentru cei care doresc să contribuie la alinarea suferinței familiei și la suportul financiar pentru tratamentul și intervențiile ulterioare, sunt disponibile mai multe modalități de donație, inclusiv transferuri bancare, SMS-uri, donații prin PayPal și Revolut, sub numele lui Ivan Vicol, beneficiarul direct al acestor fonduri.

Fundația MCharity, care se ocupă de colectarea donațiilor, a publicat detaliile necesare pentru a facilita transferurile din orice colț al lumii, demonstrând solidaritatea comunității în fața acestor momente de cumpănă. Donații AICI.