vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Român din străinătate, vrea să dea în judecată un bordel pentru discriminare. „M-au refuzat doar pentru că sunt român!”

Scris de: Mihai Diaconu , înv Articole corelate Din diaspora Știri - marți, 28 mai 2024 Etichete: , ,

- Conținut sponsorizat -

Lucian B., un muncitor specializat în acoperișuri, a fost refuzat la intrarea într-un club de noapte din Küssnacht am Rigi, Elveția, pe motiv că este român, ceea ce a declanșat o plângere pentru discriminare.

Conaționalul nostru și colegii săi, toți angajați ai unei firme care repară acoperișuri, nu au putut lucra în acea zi din cauza ploii și au decis să facă petreacă puțin timp la bordelul Zeus din localitatea menționată mai sus pentru a se relaxa și a bea ceva, relatează publicația Blick.

- Continuarea după publicitate -

Șeful echipei a explicat: „I-am invitat pe băieți la Zeus pentru a ne distra puțin într-o zi mohorâtă. Dar ziua noastră a fost distrusă când nu l-au lăsat pe Lucian să intre doar pentru că este român. Este clar o discriminare! Suntem furioși.”

Bordelul care a refuzat bărbatul român ca și client. Sursă foto: Blick.ch.

Marius F., un alt membru al echipei care trăiește în Elveția de 14 ani și vorbește fluent dialectul elvețian-german, a relatat că inițial totul părea în regulă.

- Continuarea după publicitate -

„Șeful mi-a spus să sun și să întreb despre program. Am auzit după accent că femeia de la telefon era probabil româncă, așa că am vorbit în română. Astfel, ea a aflat că sunt din România.”

La sosirea la Zeus, cei trei bărbați au dorit să intre în camerele din spate, însă Lucian a fost oprit la recepție. „M-au refuzat doar pentru că sunt român!”, a declarat el într-un video publicat pe site-ul al publicației elvețiene Blick.

Cei doi colegi ai săi, cu pașapoarte albaneze, au avut acces, dar au refuzat să intre fără Lucian. „Am cerut să vorbim cu managerul. Nu ne venea să credem,” a spus șeful lui Lucian.

Cu toate acestea, chiar și managerul bordelului a confirmat că bărbatului român  nu-i este permis să intre în local.

Cei trei bărbați, simțindu-se discriminați, s-au dus direct la poliție și au denunțat proprietarul clubului. „Am depus o plângere. Mă simt discriminat. Egiptenii, albanezii, bulgarii, chinezii, japonezii și elvețienii, toți au voie să intre, numai pe români îi refuză. O astfel de regulă este ilegală! Cer dreptate în tribunal.”

- Continuarea după publicitate -

Proprietarul clubului a refuzat inițial să comenteze situația pentru presa locală, afirmând că există o anchetă în desfășurare. Ulterior, a declarat că Lucian a fost refuzat din cauza unui comportament inadecvat și că, anterior, alți trei clienți români nu au respectat regulile stabilite de club.

Lucian are însă o altă ipoteză: „Cred că se teme că fac parte dintr-un clan și că vreau să scot o femeie din club sau că sunt soțul uneia dintre prostituate. Indiferent de motiv, nu accept să fiu tratat astfel.”