Român dispărut în Franța după ce a fost găsit inițial fără acte și fără să-și amintească cum a ajuns acolo
Un caz tulburător, în care este implicat un român în vârstă de 37 de ani pe nume Liviu Iulian Bălan, comuna Cârlogani, județul Olt, a mobilizat în mod exemplar comunitatea românească din Franța.
Bărbatul, care a fost dat dispărut de tatăl său la data de 18 ianuarie, a fost găsit în portul Calais fără acte, bagaje, bani sau telefon în și nu își amintește cum a ajuns acolo, relatează Kanal D.
Liviu a fost recunoscut de familie după ce mai mulți români s-au mobilizat pe grupul de Facebook „Voluntari în Europa”.
Potrivit unui mesaj publicat de Adriana M., unul dintre membrii grupului, Liviu a fost inițial identificat și familia sa a fost informată.
Cu toate acestea, o decizie surprinzătoare a poliției franceze a complicat situația.
„Poliția din Calais a decis să-l ducă înapoi în port, deși este o persoană fără acte, bagaj, bani sau telefon. Acum îl căutăm din nou!”, a scris aceasta pe rețelele sociale.
Povestea lui Liviu este plină de incertitudini. Se știe că el plecase spre Anglia cu o firmă de transport, unde intenționa să-și viziteze rudele, dar nu a mai ajuns la destinație.
În schimb, a fost găsit pe o autostradă din apropierea orașului Calais, iar singura informație clară pe care și-o amintește este că provine din Slatina.
Administratorii grupului „Voluntari în Europa” au subliniat că, în ciuda eforturilor inițiale, Liviu este din nou dispărut, iar familia face demersuri pentru a-l aduce acasă.
Verişoara acestuia a contactat firma de transport și poliția din Calais pentru a afla mai multe informații despre circumstanțele în care Liviu a ajuns într-o astfel de situație.
Unii membri ai comunității consideră că Liviu ar putea fi victima unor rețele de traficanți de persoane sau a unor circumstanțe tragice, având în vedere starea sa vulnerabilă.
Alții au atras atenția asupra riscurilor la care se expun românii care călătoresc fără documente sau informații clare despre condițiile din străinătate.
„Își aduce aminte doar că este din Slatina. Este posibil să sufere de probleme de sănătate sau să fie victima unor circumstanțe tragice”, a precizat Adriana M.
În ciuda dificultăților, solidaritatea comunității românești a fost remarcabilă.
„În numai 34 de minute, cu ajutorul vostru, am reușit să aflăm cine este Liviu și să facem primii pași pentru a-l aduce în siguranță acasă”, au scris administratorii grupului.
Eforturile pentru localizarea și sprijinirea conaționalului nostru continuă, iar familia sa speră ca acesta să fie recuperat în siguranță.
Orice informație privind locația lui Liviu este crucială, iar cei care l-au văzut sunt rugați să contacteze familia sau autoritățile locale.
Cazul rămâne un exemplu al provocărilor și riscurilor întâmpinate de românii din diaspora, dar și al puterii solidarității comunitare.