duminică, 16 noiembrie 2025
Informația fără granițe


Doi români din străinătate au primit peste 114.000 de euro de la stat. Modul prin care au obținut această sumă le-a adus pedeapsa cu închisoarea

Scris de: Daniela Stoica , înv Din diaspora În evidență Prima pagină Știri Ultimele știri - duminică, 16 noiembrie 2025 Etichete: , , , , , , , ,

Doi români din Irlanda, soț și soție, au fost condamnați la câte 18 luni de închisoare pentru că ai fraudat sistemul de asistență socială cu peste 114.000 de euro.

Cristan Turbat, în vârstă de 39 de ani, și soția sa, Dorina Turbat, de 41 de ani, locuiesc în Moyglare Village, Maynooth, în comitatul Kildare, și au recunoscut în fața instanței că au participat împreună la o schemă de înșelăciune întinsă pe mai mulți ani, informează publicația BreakingNews.ie.

Cristian și Dorina Turbat. Sursa foto: BreakingNews.ie

Potrivit dosarului prezentat la Curtea Penală din Dublin, Dorina Turbat a solicitat și a încasat ajutor de șomaj, plăți de sprijin pentru familie și subvenție pentru chirie, declarând că soțul ei nu lucrează.

În realitate, în aceeași perioadă, Cristan Turbat muncea pentru o firmă de construcții, folosind numele cumnatului său, astfel încât veniturile lui reale să nu apară în evidențele autorităților.

În centrul anchetei s-a aflat și angajatorul lui Cristan Turbat, Michael McMahon, în vârstă de 47 de ani, proprietar al unei firme de construcții. Acesta a admis că știa că românul lucra sub o identitate falsă.

- Te-ar mai putea interesa -

McMahon a fost judecat anterior și a primit o pedeapsă de 14 luni de închisoare cu suspendare, sub condiția să restituie Departamentului pentru Protecție Socială întreaga sumă de ajutor de șomaj obținută în mod fraudulos de familia Turbat, în valoare de 55.215 de euro.

El a pledat vinovat la o acuzație de sprijinire și favorizare a lui Cristan Turbat în formularea unei declarații false pentru obținerea de beneficii și la o acuzație de declarație mincinoasă.

Dorina Turbat a încasat în total 114.565 de euro din prestații sociale la care nu avea dreptul

Inițial, Dorina a depus cerere pentru ajutor de șomaj, dar i s-a spus că nu poate primi acest ajutor cât timp soțul ei era angajat. Ulterior, după ce Cristan Turbat a început să lucreze sub alt nume, ea a depus din nou cererea și a reușit să obțină ajutorul de șomaj.

Pe lângă acesta, a mai încasat și plăți de sprijin pentru familii în care unul dintre părinți lucrează și subvenție pentru chirie.

Ancheta a început după ce autoritățile au primit o sesizare. În urma investigațiilor, polițiștii au efectuat o percheziție la domiciliul familiei Turbat, unde au găsit 21.350 de euro în numerar.

S-a stabilit că această sumă va fi confiscată și va fi vărsată în contul statului, ca parte a recuperării prejudiciului.

La audieri, Cristan Turbat nu a făcut nicio declarație și nu a recunoscut nimic în fața polițiștilor. Dorina Turbat nu s-a prezentat la secția de poliție la data stabilită și s-a constatat că plecase în România. Ulterior, ea a fost extrădată înapoi în Irlanda, în baza unui mandat european de arestare.

Instanța a fost informată că cei doi nu au antecedente penale și că, între timp, nu au mai intrat în atenția poliției. Au un băiat în vârstă de 12 ani, care locuiește în România împreună cu bunicii săi. Rapoartele întocmite de serviciul de probațiune, prezentate în fața instanței, indică faptul că riscul ca cei doi să comită din nou infracțiuni este unul scăzut.

Autoritățile irlandeze au mai arătat că, din septembrie anul acesta, din salariile soților Turbat se rețin direct câte 97 de euro pe săptămână, sumă destinată rambursării prejudiciului către stat. Avocatul românilor a explicat că soții Turbat intenționează să restituie integral banii și că, împreună, dispun de resurse pentru a acoperi restul datoriei.

În pledoaria sa, avocatul a recunoscut gravitatea faptelor: a descris întreaga schemă ca fiind „un demers deliberat, înșelător, premeditat și bine planificat”, subliniind că ambii clienți admit că au avut un rol deplin în comiterea fraudei.

El a adăugat că cei doi soți români erau „foarte presați financiar”, iar odată ce banii au început să vină în mod constant, „s-au obișnuit cu ei” și nu au mai fost dispuși să renunțe la acest avantaj ilegal.

Instanța a stabilit inițial o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru fiecare dintre ei, pe care apoi a redus-o la 18 luni, ținând cont de circumstanțele atenuante: cooperarea cu ancheta într-o anumită măsură, recunoașterea vinovăției, remușcarea exprimată în fața instanței și eforturile de a restitui prejudiciul.