Român din Spania, și ucis soția după ce ar fi văzut un video cu ea înșelându-l. Condamnat la 20 de ani de închisoare și despăgubiri de 424.000 de euro
Un român a fost condamnat în Spania la 20 de ani și o zi de închisoare pentru uciderea soției sale, pe care a înjunghiat-o într-un loc izolat din provincia Córdoba.
Instanța a stabilit și despăgubiri de 424.000 de euro pentru copiii și rudele victimei, la care se vor adăuga cheltuieli de transport și înmormântare, precum și costuri medicale, ce urmează să fie calculate.
Potrivit publicației El Digital de Albacete, Secția a doua a Audienței Provinciale din Albacete, judecând cu Tribunal cu Jurați, l-a găsit vinovat pe S.T., cetățean român, pentru uciderea soției sale, F.Z.C., faptă comisă în noaptea de 22 mai 2022, lângă drumul CO-4205, pe teritoriul localității Montemayor (Córdoba, Spania).

Hotărârea a reținut agravanta legată de relația de rudenie (soț-soție) și o circumstanță atenuantă analogă de recunoaștere, dar a respins agravanta motivată de considerente de gen.
Ce s-a întâmplat în noaptea crimei
Cei doi români erau căsătoriți și aveau doi copii minori care locuiau în România, iar în Spania munceau ca sezonieri.
În după-amiaza zilei de 22 mai 2022, pe fondul tensiunilor și geloziei apărute după un videoclip care sugera o posibilă infidelitate, între ei a izbucnit o ceartă.
Femeia a fugit speriată și a încercat să găsească ajutor în localitate, însă, neobținând adăpost, a mers spre marginea satului, pe un drum paralel cu șoseaua.
Jurații au considerat dovedit că bărbatul a găsit-o și a dus-o într-un punct retras și întunecat, „cu scopul ca nimeni să nu poată auzi țipetele sau să vadă ceva și, desigur, să nu o poată ajuta”.
Acolo ar fi atacat-o cu o armă albă de mici dimensiuni, lovind-o de până la zece ori. O rană inghinală a afectat vase femurale, declanșând o hemoragie masivă.
Ulterior, victima a ajuns în zona locuinței, unde o martoră a sunat la 112. Deși au intervenit echipaje medicale, femeia a murit câteva ore mai târziu, la spital.
De ce instanța a încadrat fapta ca omor calificat
În motivare, instanța a arătat că jurații nu au reținut o intenție „directă” de a ucide, însă au stabilit existența intenției eventuale: inculpatul a conștientizat posibilitatea reală a deznodământului fatal și a acționat indiferent față de acest rezultat.
Judecătorii au justificat încadrarea prin caracterul atacului, descris drept „surprinzător, continuu și de scurtă durată”, precum și prin lipsa unei șanse reale de apărare ori de intervenție din exterior, element susținut și de absența unor urme defensive relevante.
În plus, s-a reținut cruzimea, considerându-se că numărul loviturilor a sporit deliberat suferința peste ceea ce ar fi fost necesar pentru a provoca moartea.
Pedeapsa și despăgubirile stabilite
Pe lângă condamnarea la 20 de ani și o zi de închisoare, hotărârea prevede:
-
interdicție absolută pe durata executării pedepsei;
-
libertate supravegheată timp de 5 ani;
-
pierderea drepturilor părintești față de cei doi copii;
-
plata cheltuielilor de judecată.
În latura civilă, despăgubirile au fost fixate astfel:
-
100.000 de euro pentru fiecare dintre cei doi copii ai victimei;
-
70.000 de euro pentru fiecare părinte al victimei;
-
28.000 de euro pentru fiecare dintre cele trei surori ale victimei.
De asemenea, inculpatul trebuie să achite cheltuielile de transport și înmormântare (ce vor fi stabilite la executarea hotărârii), precum și costurile îngrijirilor medicale acordate victimei, care urmează să fie determinate.
Hotărârea poate fi atacată
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel la Secția Civilă și Penală a Tribunalului Superior de Justiție, în termenul legal.
