Carantina, măsură de protecție inventată de venețieni în Evul Mediu împotriva ciumei

Carantina este o măsură profilactică care se utilizează în cazurile de izbucnire a unor boli contagioase. Măsurile de carantină constau prin evitarea contactului dintre persoanele bolnave și cele sănătoase. Durata de izolare a celor care au venit deja în contact cu bolnavii durează în funcție de perioada de incubație a bolii.

Cuvântul „carantină” este de origine italiană

Începând cu anul 1347,  în perioada Evului Mediu, Europa a fost bântuită de ciumă. Boala a fost adusă din Asia Centrală unde deja făcuse ravagii în China de Est și India. „Moartea neagră”, cum i se mai spunea, pe o durată de câțiva ani a omorât între o treime și jumătate din populația Europei.

Veneția a fost printre puținele orașe care practic nu au fost atinse de ciumă, pentru că a adoptat o metodă care s-a dovedit a fi una vitală pentru supraviețuirea orașului: corăbiile care doreau să intre în oraș nu o puteau face până nu stăteau staționate în port timp de 40 de zile. Marinarilor le era interzis să părăsească corabia și să intre în oraș.

Perioada de 40 zile era perioada când lipsa ciumei pe o corabie era evidentă prin faptul că nimeni dintre cei aflați la bord nu murea și abia după asta corabia putea intra în Veneția. Dacă pe corabie se găseau marinari bolnavi de ciumă, mureau membri ai echipajului și corabiei nu-i era permis să intre în oraș.

„Patruzeci” în italiană este „quaranta” și cu timpul cuvântul s-a transformat în „carantina” (quarantena) care desemna perioada de 40 zile cât dura izolarea. Noul cuvânt s-a transmis și este folosit și în zilele noastre.