vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Român arestat pentru proxenetism și trafic de persoane în Irlanda și Italia. Printre victime sunt și minore

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Din România Știri - miercuri, 10 iunie 2020 Etichete: , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un bărbat român din județul Galați a fost arestat preventiv de către procurorii DIICOT  în cursul zilei de luni, 8 iunie 2020, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, trafic de minori și proxenetism în formă continuată. Inculpatul a câștigat sute de mii de euro de-a lungul timpului de pe urma exploatării acestor persoane, relatează anchetatorii.

„În cauză s-a stabilit că, în perioada 2011 – 2017, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, acţionând împreună cu o altă persoană, inculpatul I.A.G., în vârstă de 35 de ani, a recrutat direct şi nemijlocit prin inducere în eroare cu privire la natura activităţii ce urma a fi prestată şi cu privire la condiţiile de lucru, mai multe persoane vătămate minore și majore. Ulterior, le-a asigurat transportul, adăpostirea şi primirea în locaţii închiriate pe teritoriul Irlandei, le-a transferat în alte locaţii de pe teritoriul Irlandei sau din Irlanda în Italia şi invers, le-a supravegheat şi controlat în scopul exploatării sexuale pe perioade cuprinse între două luni şi doi ani. În acest scop, inculpatul a folosit constrângerea psihică, menţinerea în eroare şi şantajul emoţional, împovărându-le cu datorii fictive, beneficiind în această modalitate de cea mai mare parte a sumelor de bani obținute de victime (aproximativ 475.000 de euro)”, se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.

- Continuarea după publicitate -

Procurorii, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați, au efectuat, de asemenea, un număr de 3 percheziții domiciliare în urma cărora au fost ridicate documente, medii de stocare și corespondență care vor servi drept probe în cadrul procesului de judecată.