vineri, 22 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Poliția de Frontieră: Trafic crescut la frontiera cu Ungaria în contextul măsurilor de relaxare

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din România Știri - luni, 15 iunie 2020 Etichete: , , , , , , , , ,

- Conținut sponsorizat -

Odată cu intrarea în vigoare a măsurilor de relaxare începând de azi, 15.06.2020, ora 00.00, privind exceptarea de la măsura de carantinare/izolare la locuinţă a persoanelor care sosesc din țările stabilite pe baza analizei efectuate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, se înregistrează valori de trafic crescute la graniţa cu Ungaria, în principal prin P.T.F. Nădlac I şi Nădlac II – Autostradă, anunță Poliția de Frontieră Română printr-un comunicat de presă trimis redacției Jurnal de Emigrant.

(P) Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități

- Continuarea după publicitate -

Așa cum vă informam ieri aici, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat lista cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare. Astfel, statele pentru care este introdusă măsura exceptării de la izolare, pentru persoanele asimptomatice care vin în România, sunt: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Această măsură de relaxare a dus așadar la un trafic mărit la punctele de frontieră a României cu Ungaria, confirmă PFR.

„De exemplu, numai în primele 8 ore de la ridicarea restricţiilor, prin cele două puncte de frontieră au efectuat formalităţile de frontieră pentru a intra în ţară aproximativ 4.500 de persoane”, transmite instituția română.

„În prezent, la Nădlac I sunt deschise la intrarea în ţară 6 artere de control, iar la Nădlac II – Autostradă 10 benzi (6 pentru turisme, 2 pentru autocare şi 2 pentru camioane), fiind folosită la maxim capacitatea permisă de infrastructura celor două puncte de trecere. În plus, pentru efectuarea formalităţilor cu celeritate, poliţiştii de frontieră folosesc 20 de staţii mobile.

- Continuarea după publicitate -

Reamintim că la graniţa cu Ungaria sunt operaţionale 11 puncte de trecere a frontierei (8 în regim internaţional pentru persoane, turisme şi camioane şi 3 pentru lucrătorii transfrontalieri), sens în care recomandăm participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor deschise traficului internaţional, astfel încât să evităm apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea.

Revenim cu precizarea că formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele completează o declaraţie pe proprie răspundere, iar reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică efectuează triajul epidemiologic.

În contextul măsurilor de relaxare, venim cu precizarea că  pentru persoanele care vin în România din ţările care fac obiectul excepţiei de la carantinare/izolare, dar care, înaintea plecării din ţara respectivă, nu au stat cel puţin 14 zile pe teritoriul acesteia intră în carantină/izolare la locuinţa/ locaţia declarată, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparţinătorii, după caz”, se mai precizează în comunicat.

Descarcă aplicația acum