sâmbătă, 23 noiembrie 2024
Informația fără granițe


MAE: Atenționare de călătorie, restricții de circulație pentru camioane în Ungaria

Scris de: Mihai Diaconu , înv Din diaspora Știri - joi, 25 iunie 2020 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

Ca urmare ridicării stării de urgenţă din Ungaria, vor redeveni aplicabile restricțiile de circulație existente anterior pentru zilele nelucrătoare (weekend și sărbători legale), aplicabile camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3 (Camion Stop), informează autorităţile ungare citate de Ministerul Afacerilor Externe din România. Aceste restricții au fost suspendate pe perioada instituirii măsurii stării de urgenţă.

 Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Intuitivă, simplă și fără publicități

- Continuarea după publicitate -

„Astfel, începând cu data de sâmbătă, 27 iunie 2020, orele 22:00 până duminică, 28 iunie 2020, orele 22:00, este interzisă circulația pe teritoriul Ungariei a camioanelor a căror masă totală depășește 7,5 t şi care sunt încadrate în clasa de mediu de cel puţin EURO3, intervalul orar menționat urmând să fie aplicabil pentru toate zilele de weekend și sărbători legale”, precizează MAE într-un comunicat de presă trimis redacției noastre.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta: +3613847689, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. Asistența consulară va putea fi solicitată inclusiv Consulatelor Generale ale României la Szeged: +3662424431, respectiv Gyula +3666464579. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Ungaria: +36305356912, al Consulatului General al României la Szeged: +36306777980, respectiv al Consulatului General al României la Gyula: +36306357181.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://budapesta.mae.ro, http://szeged.mae.ro, http://gyula.mae.ro, www.mae.ro şi reamintește faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

- Continuarea după publicitate -