Accident grav în străinătate, un român și-a pierdut viața și un altul a fost grav rănit
Un bărbat de naționalitate română, în vârstă de 54 de ani, și-a pierdut viața într-un accident petrecut vineri, 18 februarie, pe drumul național francez D10, în apropiere de localitatea Sainte-Croix-du-Mont (Gironde), după ce mașina pe care o conducea a izbit un stâlp de electricitate. Pasagerul din dreapta, un conațional în vârstă de 60 de ani, a fost transportat în stare gravă la spitalul din Langon, informează publicația Sud Ouest.
Un nou accident rutier mortal a avut loc în sudul departamentului Gironde. Cu puțin timp înainte de ora 7:00 dimineața, o mașină Citroen Xsara, în care erau doi români, circula pe drumul D10 către Saint-Maixant, venind dinspre Sainte-Croix-du-Mont.
Deoarece nu a adaptat viteza vehiculului la condițiile de drum, potrivit jandarmilor, șoferul a pierdut controlul direcției într-un ușor viraj la stânga și a ieșit de pe șosea, izbind în plin un stâlp electric de înaltă tensiune, din beton, aflat pe marginea drumului.
În ciuda intervenției rapide a salvatorilor, șoferul nu a putut fi resuscitat. Bărbatul a murit pe loc. Pompierii au dislocat resurse importante pentru a descarcera cadavrul șoferului dintre fiarele contorsionate. Pasagerul din dreapta sa a coborât singur din vehicul. Rănit, acesta a fost dus la spitalul din Langon. Deocamdată, prognosticul său este rezervat.
Pompierii și jandarmii aflați la fața locului au intervenit pentru a îndepărta resturile vehiculului de pe carosabil. Drumul național D10 a fost închis în ambele sensuri pe toată durata intervenției.
Căpitanul Cedric Masson, de la jandarmerie, le cere șoferilor să-și dubleze vigilența la volan, drumurile din zonă fiind deosebit de alunecoase în primele ore ale dimineții. Acesta este al patrulea accident mortal din sudul departamentului Gironde, în ultimele câteva zile.