Anglia: Presa britanică dezvăluie cum funcționează „sclavia modernă” în rândul muncitorilor români

O anchetă a postului de televiziune britanic BBC Three și platforma Construction News publicată joi, 19 decembrie 2019, scoate la iveală cum sunt cumpărați „sclavii” români pe șantierele din Regatul Unit al Marii Britanii. Un reporter britanic care s-a dat drept antreprenor în construcții, însoțit de un jurnalist de origine română care se dădea drept angajat al acestuia, a stat de vorbă cu unii dintre traficanții de persoane care plasează muncitori români pe teritoriul Angliei în condiții de sclavie.

„Îmi par a fi tipi dintre aceia care se pot apăra cu ușurință în curtea unei închisori și mă-ngrozesc când mă gândesc la ce ar putea să ne facă dacă ar descoperi că îi filmăm pe ascuns. Sau dacă află că Alexandru (jurnalistul român – n.r.) și eu nu suntem de fapt constructori care caută să economisească niște bani, ci jurnaliști sub acoperire care lucrează la o anchetă comună între Construction News și BBC Three”, povestește jurnalistul britanic, Zak Garner-Purkis, pe site-ul Construction News.

„Am nevoie de oameni de încredere – fără abureli”, l-a avertizat jurnalistul sub acoperire pe șeful rețelei de traficanți. Acesta din urmă l-a asigurat însă că nu are de ce să-și facă griji și că poate aduce mâna de lucru de care are nevoie pentru proiectele sale. Se pare că nu era la prima „afacere” de acest gen și s-a oferit chiar să-i aducă și niște recomandări de la alți „clienți” celui pe care-l credea că este un constructor britanic.

Cei doi s-au înțeles apoi la preț: 15 ore de muncă pe zi, 4,5 sterline pe oră, 7 zile pe săptămână, fără nicio pauză. Jurnalistul care se dădea drept un antreprenor britanic fără scrupule cu greu s-a abținut să nu-și arate frica în fața traficanților români cu care negocia pentru a cumpăra mâna de lucru, mai ales că negocierile aveau loc în parcarea unui depozit de construcții abandonat din Londra.

O anchetă a jurnaliștilor britanici de anul trecut care a durat peste jumătate de an a analizat numeroase incidente care indicau prezența unor grupări criminale organizate ce se ocupau cu exploatarea forței de muncă. Așa s-a descoperit inițial că tot ceea ce făceau acești infractori era să monitorizeze munca „sclavilor” aduși pe șantiere și să câștige o mulțime de bani din asta.

Antreprenorii fără scrupule din Anglia care apelează la serviciile acestor grupări criminale îi numesc pe aceștia „peștii” muncitorilor. În Italia, acești infractori sunt numiți „caporali”, dar fac exact același lucru ca cei din Anglia, doar că la prețuri puțin mai mici.

Traficanții care exploatează muncitorii, în general persoane care vin din zonele rurale din România, Bulgaria, Moldova sau alte țări din estul Europei, fac tot posibilul să le inspire frică persoanelor pe care le subjugă, relatează jurnaliștii britanici. În general, potențialii „sclavi” sunt recrutați din aceleași sate sau zone de unde provin și ei, cei care vor să-i exploateze și de cele mai multe ori intră în contact cu ei prin intermediul unei persoane apropiată de victimă.

Faptul că provin din medii rurale, din familii nevoiașe și au un nivel al educației mai scăzut le face munca mult mai ușoară traficanților și reușesc să le câștige încrederea fără probleme pentru a-i convinge să meargă la muncă în Anglia cu ei. Odată ajunși acolo însă li se spune că le sunt datori traficanților cu sume uriașe de bani pentru favorul făcut, li se confiscă documentele de identitate, apoi sunt manipulați pentru a munci doar în interesul „peștilor”.

Faptul că acestor „sclavi moderni” le este teamă să meargă la autorități fiindcă se consideră ei înșiși ca fiind „ilegali” pe teritoriul Angliei, în ciuda faptului că au tot dreptul să lucreze acolo, ușurează și mai mult munca traficanților. De cele mai multe ori, aceste cazuri nu ajung nici măcar în atenția poliției din acest motiv, iar mulți infractori scapă nepedepsiți fără probleme și cu sume mari de bani câștigate de pe urma muncitorilor, mai spun jurnaliștii.

Zak Garner-Purkis și jurnalistul român, Alexandru Stoica, au intrat sub acoperire în lumea acestor infractori pentru a arăta cât de ușor este să cumperi muncă la preț de sclavie în Marea Britanie. Dându-se drept Ray Chamberlain, proprietarul unei firme de construcții fictive, jurnalistul i-a abordat pe traficanții români de persoane cu scuza că are nevoie de niște muncitori pentru două proiecte rezidențiale în Londra, lângă stațiile Harrow și Wealdstone.

Purkis spune că majoritatea antreprenorilor britanici care vor muncitori ieftini de ocazie apelează la serviciile unui intermediar român pentru a obține asta. Uneori acest intermediar este un angajat al antreprenorului, alteori nu, dar în ambele cazuri aceștia reușesc să stea mai ușor de vorbă cu traficanții, fiindcă de englezi se cam feresc, mai spune jurnalistul.

Acesta era și rolul jurnalistului român cu care Purkis a lucrat sub acoperire. Stoica s-a prezentat în fața traficanților români ca fiind angajat la firma de construcții deținută de „Chamberlain” și voia să-l ajute pe acesta să obțină forță de muncă la un preț mult mai mic.

În parcarea în care jurnaliștii sub acoperire și traficanții s-au întâlnit se puteau vedea două grupuri de muncitori de fiecare parte a intrării. Cei doi jurnaliști au parcat mașina și Stoica a plecat în identificarea traficanților, cei care-i manipulează pe muncitori, pentru a-i aduce la Purkis și a începe negocierile. Jurnalistul român s-a întors la mașină cu alți patru bărbați.

„Deci, avem nevoie de niște băieți. Ne pregătim pentru două lucrări și am nevoie de cineva care poate să-mi găsească niște oameni”, le-a spus jurnalistul britanic celor patru români care credeau că stau de vorbă cu Ray Chamberlain, antreprenorul în construcții.

Unul dintre cei patru traficanți a luat inițiativă și s-a arătat dispus să aducă el forța de muncă necesară pentru proiectele englezului.

„Am nevoie de oameni care să muncească șapte zile. Program lung”, a adăugat Purkis.

„Nicio problemă, șefu’”, i-a răspuns traficantul român, iar ceilalți trei au dat din cap și ei în semn de afirmare.

Românul l-a asigurat apoi pe englez că muncitorii vor lucra chiar și fără echipamente de siguranță, 15 ore pe zi, șapte zile din șapte, nu vor pune întrebări și nu se vor plânge de nimic, mai explică Purkis în articolul său. Ba chiar l-a asigurat că poate aduce mai mult de 8-10 muncitori, cât a cerut inițial englezul și că poate demonstra că este de încredere fiindcă a mai oferit forță de muncă asemănătoare în trecut și pentru alte proiecte de același nivel.

Cei doi s-au pus de acord pentru un preț de 4,50 sterline pe oră de muncitor. Asta în condițiile în care în Anglia prețul ajunge până la 8,21 sterline pe oră, în funcție de vârsta angajatului. Acest preț este motivul pentru care traficanții reușesc să găsească „clienți” atât de ușor în lumea antreprenorilor britanici, mai scrie Purkis. Și este de asemenea motivul pentru care „sclavia modernă” continuă să existe, fiindcă este susținută financiar de țările occidentale. Bineînțeles, în ancheta jurnaliștilor britanici nu se arată câți bani ajung în final la muncitorul exploatat și nici în ce condiții este cazat acesta sau ce mănâncă, lucruri care ies la iveală de obicei doar în acele cazuri în care traficanții sunt denunțați de către victimele lor.

Sectorul construcțiilor este cel care beneficiază cel mai mult în Marea Britanie de pe urma acestor muncitori exploatați, la fel cum sectorul agricol din țări precum Italia, Spania și Germania se bucură de aceleași beneficii. Pe de-o parte avem acești antreprenori occidentali care au nevoie cu disperare de forță de muncă din afară fiindcă nu o găsesc la nivel local din cauza bugetelor prea mici de care dispun (sau din cauza lăcomiei prea mari de care dau dovadă), iar pe de altă parte avem oamenii săraci din țările estice ale Europei, majoritatea de la țară, care au nevoie cu disperare de un loc de muncă bine plătit pentru a supraviețui, pentru a evolua sau pentru a rezolva o problemă majoră din viața lor.

Aici intră în joc „peștii” sau „caporalii”, numiți-i cum vreți, care vin cu soluția atât pentru antreprenorii occidentali, cât și pentru muncitorii din Europa de est.  În ciuda faptului că sunt și ei apți de muncă și s-ar putea descurca de minune lucrând 8 ore pe zi pe orice șantier sau câmp agricol din Europa de vest, ei au dat de gustul puterii și a banilor câștigați cu ușurință prin exploatarea celor mai slabi și mai ignoranți decât ei și din acel moment nu fac altceva decât să negocieze și să manipuleze de-o parte și de cealaltă până se văd cu banii în buzunar, foarte mulți bani chiar. Fiindcă pe de-o parte nu-i denunță nimeni, pe de alta, sunt chiar încurajați să facă trafic de persoane în această manieră, atât de afaceriștii europeni, cât și de victimele lor care le cad în plasă și se lasă manipulați atât de ușor.

În concluzie, s-ar putea ca Brexit-ul să aibă și o latură pozitivă, având în vedere că antreprenorii britanici nu vor mai avea acces atât de ușor la forță de muncă din afară, fără forme legale, iar traficanții nu vor mai putea duce oameni la muncă atât de ușor în Marea Britanie. Problema rămâne aceeași însă pentru celelalte țări occidentale în care nu trece săptămână fără să descoperim noi cazuri de „sclavie modernă” în care atât victimele, cât și traficanții, să fie de cetățenie română. Și nu putem nici să sperăm că, la fel ca Marea Britanie vor ieși din UE și celelalte state, nici să să scoatem România din Uniunea Europeană.

Iar din această concluzie se naște o întrebare spontană: nu cumva rădăcina problemei stă în lipsa de implicare din partea autorităților române pentru a bloca acest fenomen? În final, atât traficanții, cât și victimele lor provin din același loc: România.