Atlassib se desființează. Cea mai mare firmă de transport persoane din România dispare de pe piață
Firma Atlassib, cel mai mare transportator internațional de călători pe distanțe lungi din România, va fi „divizată prin absorbție”, patrimoniul acesteia fiind preluat în totalitate de alte trei firme controlate de familia omului de afaceri Ilie Carabulea.
Atlassib SRL a fost înființată pe 22 iulie 1993, activitatea de bază fiind cea de transport internațional de persoane. Peste 500.000 de călători erau transportați anual de societatea care opera pe rute din 13 țări (exceptând țara noastră): Grecia, Austria, Germania, Franța, Belgia, Olanda, Anglia, Scoția, Suedia, Cehia, Italia, Spania sau Portugalia. Atlassib a ajuns la 94 de agenții în România și alte 175 în Europa, flota companiei numărând 166 de autocare, cu capacități cuprinse între 32 și 75 de locuri.
În afară de halele, spălătoria și vopsitoria aferente activității de bază, „în cei 26 de ani de activitate, societatea Atlassib a achiziționat numeroase proprietăți imobiliare (spații de birouri, spații comerciale sau spații industriale, terenuri etc.)”, se mai arată în proiectul de divizare.
Patrimoniul Atlassib va fi împărțit între Atlantic Travels International (societatea prin care Carabulea își administrează hotelul Ramada), Tipo Trib, societatea prin intermediul căreia în trecut era tipărit ziarul Tribuna – azi ziarul are propria tipografie) și Horticola Internațional (societatea prin care Ilie Carabulea a înființat exploatația de meri pe 96 de hectare obținute de la ADS în condiții extrem de favorabile, după cum relatează Turnul Sfatului.
Potrivit datelor publicate, divizarea propriu-zisă va avea loc în cel târziu pe 20 decembrie 2019. Divizarea prin absorbție vine într-un moment în care Atlassib a ajuns de la peste 1.400 de angajați, în 2013, la aproximativ 440, în cursul anului trecut. Datoriile totale ale societății sunt de peste 65 de milioane de lei, în condițiile în care Atlassib a încheiat ultimul exercițiu financiar cu o pierdere de peste cinci milioane de lei, raportate la o cifră de afaceri de aproape 90 de milioane de lei (și venituri totale de peste 164 de milioane de lei).
Pe aceeași temă: Drept la replică: Atlassibul nu dispare de pe piață, firma va fi „divizată prin absorbție”