Autovehicule date în urmărire în Italia și Norvegia, găsite de polițiști în România
Poliţiştii de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, judeţul Satu Mare, au descoperit şi indisponibilizat un mini-excavator şi o autoutilitară Mitsubishi, căutate de autorităţile din Italia, respectiv Norvegia. Valoarea totală a celor două autovehicule se ridică la suma totală de 106.000 lei, conform PFR.
Miercuri, 27 noiembrie, în jurul orei 12.00, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul român cu inițialele A.A., în vârstă de 32 de ani, din judeţul Iaşi. Acesta conducea un ansamblu de autovehicule format dintr-un autoturism marca BMW şi o remorcă Boro, pe care transporta un mini-excavator marca Takeuchi.
Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că utilajul industrial transportat era semnalat ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia la începutul acestei luni.
Mini-excavatorul, în valoare de aproximativ 58.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
În data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 16.00, un echipaj din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş a identificat pe o stradă de pe raza localităţii Bocicoel, judeţul Maramureş, o autoutilitară marca Mitsubishi Fuso, având numărul de înmatriculare specific Norvegiei.
Autovehiculul aparţinea cetăţeanului român P.V., în vârstă de 29 de ani, domiciliat pe raza judeţului Maramureş.
La verificări, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoutilitara marca Mitsubishi figurează ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Norvegia.
Mijlocul de transport, în valoare de 48.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş până la finalizarea cercetărilor, în cauză fiind întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.