joi, 21 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Un bărbat declarat mort și dus la morgă a fost găsit a doua zi în altă poziție, cu ochii deschiși și pătat de sânge

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Știri - sâmbătă, 8 octombrie 2022 Etichete: , ,

- Conținut sponsorizat -

Kevin Reid, un australian în vârstă de 55 de ani care a primit îngrijiri paliative la Spitalul General din Rockingham (Australia de Vest) a fost dus la morgă după ce personalul medical ar fi confirmat că a decedat pe 5 septembrie 2022 și a dat vestea familiei sale, dar un certificat de deces nu a fost întocmit imediat.

A doua zi, un medic care a certificat decesul lui Reid a descoperit semne că acesta ar fi fost în viață când a fost dus la morgă. Personalul spitalului i-a spus medicului că trupul neînsuflețit al lui Reid a fost așezat în poziție de odihnă într-un sac pentru cadavre închis, îmbrăcat cu un halat curat și cu ochii închiși.

- Continuarea după publicitate -

Dar medicul l-a găsit ulterior pe Reid într-o altă poziție, cu ochii deschiși și cu halatul pătat de sânge proaspăt, iar sacul pentru cadavre era desfăcut. Această descoperire sugerează că bărbatul era încă în viață când a fost lăsat la morgă, potrivit Business News citat de ziarul britanic Mirror.

Medicul a certificat inițial decesul pe 6 septembrie 2022, dar ulterior i s-a cerut să-l retrodateze la 5 septembrie. Apoi, acesta și-a raportat îngrijorările cu privire la deces la biroul medicului legist.

„Cred că sângele proaspăt era de la o nouă ruptură a pielii, poziția brațului și semnele oculare nu au fost în concordanță cu o persoană care a fost post-mortem la sosirea la morgă”, i-a notificat acesta medicului legist.

- Continuarea după publicitate -

Medicul a renunțat la locul de muncă la acel spital. „Cred că există probleme de guvernanță, conformitate și integritate”, a scris el în raportul său către medicul legist.

Poliția de la South Metropolitan Health Service a negat că domnul Reid ar fi fost pus într-un sac pentru cadavre în timp ce era în viață.

Paul Forden, directorul executiv al South Metropolitan Health Service, a spus că Reid nu era în viață când a fost pus într-un sac pentru cadavre și că este posibil ca trupul neînsuflețit să se fi mișcat după moarte.

„Am vorbit cu câțiva patologi și medici seniori. Corpul uman este un organism complex și, de fapt, există mișcare post-mortem, fluidele sunt evacuate aproape de moarte”, a spus Forden,  subliniind că spitalul investighează „proceduri după moartea unui pacient, nu dacă pacientul a fost decedat”.

„După ce a primit notificarea de la un medic de la Spitalul Rockingham cu privire la moartea unui bărbat de 55 de ani, Tribunalul a început să investigheze dacă este un deces de raportat. Instanța nu face publică niciuna dintre aceste investigații”, a declarat un purtător de cuvânt al acestei instituții.

- Continuarea după publicitate -

Unii politicieni australieni au spus că incidentul a fost o dovadă că sistemul de sănătate al țării a fost suprasolicitat. Libby Mettam, lider adjunct al Partidului Liberal din Australia de Vest, a numit povestea „absolut îngrozitoare”.

„Este, de asemenea, profund deranjant faptul că s-ar putea să fi fost dată unui medic o instrucțiune pentru a retrodata certificatul de deces al acestui pacient.

„Ce mai trebuie să se întâmple în acest sistem de sănătate, înainte ca guvernul să ia în serios criza din sistemul nostru de sănătate?” a conchis Mettam.

Astfel de incidente sunt rare, dar nu imposibile. În urmă cu doi ani, paramedicii au anunțat că o femeie a murit, dar când lucrătorii de la pompe funebre s-au dus să-i îmbălsămeze trupul, și-au dat seama că încă trăiește.

- Continuarea după publicitate -

Timesha Beauchamp, o tânără în vârstă de 20 de ani, s-a născut cu paralizie cerebrală și a fost găsită că nu respira atunci când paramedicii au fost chemați la ea acasă.

Nu mai departe de luna mai, unui bărbat i-a fost anunțat eronat decesul, înainte de a fi pus într-un sac pentru cadavre și dus la morgă.