Două surori românce adoptate de mici în aceeași țară nu știu nimic una de alta: „Poate vom reuși să ne regăsim”
O tânără în vârstă de 30 de ani, originară din orașul Arad și adoptată în Statele Unite ale Americii pe…
O tânără în vârstă de 30 de ani, originară din orașul Arad și adoptată în Statele Unite ale Americii pe…
Preşedintele Emmanuel Macron a anunțat miercuri, 28 octombrie, într-un discurs către naţiune, Franţa va intra din nou într-un lockdown naţional…
Cancelarul Angela Merkel, împreună cu reprezentanții landurilor germane, a hotărât miercuri, 28 octombrie, instituirea unor noi restricţii antiepidemice, pentru a…
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de alertă, echivalentul stării de urgenţă sanitară, pentru 6 luni, pe…
Italia, Spania şi Polonia, trei țări grav afectate de pandemia de Covid-19, au primit împrumuturi de 17 miliarde de euro…
Ambasada României în Regatul Spaniei salută inaugurarea primei investiții românești în domeniul medical privat din Spania. Începând cu această săptămână,…
Marion Le Roy Dagen este o scriitoare franceză care s-a născut în România și care la vârsta de 6 ani…
Uniunea Sindicală din Austria a pus la dispoziția lucrătorilor din această țară și în anul 2020 broşura „Ceea ce trebuie…
Compania aeriană românească, Blue Air, a confirmat luni, 26 octombrie 2020, primirea primei tranșe din creditul de 300.775.000 LEI (circa…
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat, în şedinţa de luni, 26 octombrie, Hotărârea nr. 50 privind aprobarea listei…