Declararea de informații false la intrarea în România se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă
La intrarea pe teritoriul României, în punctele de trecere a frontierei, toți cetățenii sunt obligați să completeze o declarație în care să spună dacă au fost în zone afectate de coronavirus, dacă au intrat în contact cu persoane infectate cu COVID-19, dacă au fost spitalizate în ultimele trei săptămâni sau au febră și tușesc.
Cei care mint în declarație riscă pedepse penale, de la amendă până la închisoare.
Conform Departamentului pentru Situații de Urgență, completarea acesteia cu date eronate intră sub incidența legii, conform articolelor 326 și 352 din Codul Penal, astfel:
– Art. 326 Cod Penal:
Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
– Art. 352.:
- (1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.
- (2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este săvârșită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amendă.
Modelul de declarație publicat de Departamentul de Situații de Urgență: