Doi părinți români din Franța, cu opt copii, au renovat o casă pe care au ocupat-o abuziv. „Le-am explicat proprietarilor situația noastră. Ne-au înțeles”
Doi soți români din orașul francez Poitiers, prefectura departamentului Vienne din regiunea Nouvelle-Aquitaine, împreună cu cei opt copii ai lor, au decis să renoveze o casă părăsită în care s-au mutat după ce au ajuns în dificultate financiară.
Familia de români, aflată în Franța de 18 ani, s-a văzut nevoită să caute adăpost după ce tatăl și-a pierdut locul de muncă în domeniul spațiilor verzi.
Astfel, în luna august din acest an, ei au ocupat abuziv o casă care este nelocuită de mai bine de 20 de ani.
Cu toate acestea, relațiile dintre conaționalii noștri și proprietari imobilului sunt armonioase, relatează cotidianul francez La Nouvelle République.
„Le-am explicat situația noastră. Ne-au înțeles”, a declarat tatăl.
Deși un executor judecătoresc a venit să constate ocupația ilegală a locuinței, acesta a decis să nu dispună evacuarea familiei.
Odată instalați, membrii familiei au fost surprinși de starea degradată a casei.
„Am găsit o casă într-o stare tristă, plină de praf și păianjeni uriași”, a povestit mama.
Astfel, cei doi soți români și copiii lor au hotărât să renoveze complet locuința, inclusiv montarea unei bucătării noi, a unei noi cabine de duș, lustruirea parchetului și refacerea tapetului.
Mai mult, familia a contribuit financiar pentru a ajuta la modernizarea rețelei electrice, aducând-o la standardele necesare.
Cuplul a transformat așadar casa într-un spațiu locuibil, contribuind la întreținerea și îmbunătățirea acesteia, în ciuda dificultăților cu care se confruntă.