luni, 25 noiembrie 2024
Informația fără granițe


Evadare ca-n filme pentru un român de 19 ani, într-o închisoare din străinătate. Era închis pentru că a ucis un conațional

Scris de: Redacția Jurnal de Emigrant , înv Articole corelate Din diaspora Fără categorie Știri - luni, 22 august 2022 Etichete: , , ,

- Conținut sponsorizat -

Un român de 19 ani, vinovat de uciderea unui om al străzii și care era închis în centrul de arest preventiv din orașul francez Nanterre (departamentul Hauts-de-Seine), a fost prins în primele ore ale dimineții de vineri, 19 august, în timp ce încerca o evadare ca-n filme.

În jurul orei 02:10, gardienii penitenciarului, situat pe bulevardul Comuna din Paris, au alertat poliția din localitate. Aceștia susțineau faptul că un bărbat încerca să pătrundă în incinta închisorii. O mașină de poliție a mers rapid la fața locului și a oprit un tânăr care era urcat pe poarta care separă curtea penitenciarului de bulevard.

- Continuarea după publicitate -

Însă informația primită de polițiști nu era corectă, iar situația din realitate era la 180 de grade, deoarece tânărul prins nu voia să intre, ci abia aștepta să părăsească închisoarea.

„Acest tânăr a fost încarcerat încă din luna ianuarie a anului trecut pentru un caz de furt și omor”, a declarat o sursă apropiată anchetei.

Exact ca în comediile de succes cu celebrii Stan și Bran sau cu Charlie Chaplin, conaționalul nostru a reușit să evadeze după ce a tăiat două gratii de la fereastra celulei și le-a distanțat una de cealaltă cu ajutorul un picior de masă. Mai mult, în pat își improvizase ca un fel de manechin, care dădea impresia că doarme profund.

- Continuarea după publicitate -

Ulterior a coborât în ​​curte, lăsându-se să alunece ușor de-a lungul unei frânghii făcute din cearșafuri înnodate între ele.

„Apoi a reușit să treacă mai multe garduri, înainte de a se trezi față în față cu poliția. El a fost plasat în custodia poliției la secția din Nanterre pentru tentativă de evadare”, potrivit aceleiași surse.

Tânărul a fost pus sub acuzare la sfârșitul lunii ianuarie, în localitatea Pontoise (departamentul Val-d’Oise). Împreună cu un complice de 22 de ani, pe 25 ianuarie ar fi înjunghiat mortal un conațional în vârstă de 64 de ani, care nu avea adăpost, în localitatea Sarcelles din același departament Val-d’Oise (regiunea Île-de-France).

Era ora 04:00 dimineața, când pe bulevardul Chantereine din Sarcelles un trecător a descoperit trupul neînsuflețit al unui bărbat cu multiple răni prin înjunghiere în zona pieptului. Cadavrul zăcea pe pământ. Medicul legist a constatat că avea și urme de lovituri la cap, susținând teza unui atac. Victima era binecunoscută în cartier.

Acest om fără adăpost dormea ​​de câteva luni în mașina sa, care era parcată în acea zonă. Arestați rapid de DRPJ (Direcția Regională a Poliției Judiciare) din Versailles, cei doi suspecți au mărturisit crima, susținând că amândoi se aflau sub influența alcoolului la momentul faptei. În acea noapte, scopul lor inițial a fost să fure, dar altercația dintre cei trei s-a încheiat cu o izbucnire de violență a celor doi tineri.