O femeie are o avere de milioane, dar mănâncă hrană pentru pisici. „Cea mai zgârcită milionară din lume”
Aimee Elizabeth, o femeie de 51 de ani din Las Vegas, SUA, a fost numită „cea mai zgârcită milionară din lume”, deoarece preferă să-și prepare mâncarea, de exemplu, dintr-o cutie cu hrană pentru pisici în locul unei conserve obișnuite de ton, într-o încercare nefirească de a economisi mereu bani.
Vedetă incontestabilă a emisiunii Extreme Cheapskates (Zgârciți Extremi) de pe postul TLC, Aimee deține o avere netă de peste 5,3 milioane de dolari.
O prietenă de-ale ei a povestit în cadrul emisiunii: „Unul dintre momentele în care am observat că Aimee era zgârcită, a fost când am venit la ea acasă și m-a întrebat dacă vreau să mănânc ceva. Așa că i-am răspuns afirmativ. Mi-a făcut un sandviș cu ton. În timp ce mâncam sandvișul, m-am gândit: «Are un gust suspect, ce este asta?»
Și apoi m-am uitat pe tejghea și am observat că erau cutii goale de mâncare pentru pisici. M-am gândit totuși că, nu, nu a putut face asta”, a explicat prietena milionarei.
Într-o altă emisiune Extreme Cheapskates, unde a fost invitată cu fostul ei soț, Aimee a precizat că majoritatea cutiilor cu hrană pentru pisici sunt cu 30 de cenți mai ieftine decât conservele de pește pentru oameni, deoarece costă doar 59 de cenți față de 89.
În timp ce îi pregătea masa fostului ei soț, Michael Murrey, dintr-o cutie din cel mai bun ton pentru pisici, ea a șoptit: „Tocmai am economisit 30 de cenți!”
Michael le-a spus telespectatorilor: „Nu cred că Aimee a hrănit vreodată pe cineva cu mâncare pentru pisici, dar nu m-ar surprinde dacă ar fi încercat!”
De asemenea, fostul soț al lui Aimee nu era prea încântat de regulile ei când venea vorba de făcut duș.
Vedeta Extreme Cheapskates este cunoscută că își cronometrează încălzirea apei la minut, pentru a se asigura că nu pierde bani pe încălzirea la o temperatură prea ridicată a acesteia. „Economisesc peste 80 de dolari pe lună la factură”, s-a justificat ea.
Michael a spus: „Nu știu de câte ori m-am trezit că am uitat de încălzitorul de apă care era oprit și am sărit de sub acel duș rece!”
De asemenea, Aimee profită la maxim de bureții ei de bucătărie, folosindu-i pentru a curăța vasele până când aceștia se destramă.
Arătând buretele său zdrențuit, ea a explicat: „Acesta este singurul meu burete. Unii oameni ar putea crede că este puțin cam nasol. Până nu se destramă și putrezește, nu văd niciun motiv să-l arunc!”
De asemenea, ea are un singur cuțit în bucătărie, pe care îl „păzește cu prețul vieții”. Aimee refuză să plătească pe cineva pentru a-i face curățenie în casă, așa că fostul ei partener – care a renunțat la casă în favoarea ei, deoarece credea că altfel ea va ajunge să stea într-o „cocioabă” – vine să facă curățenie pentru ea.
Bizara milionară insistă însă că acest serviciu prestat gratuit de fostul ei soț este „un antrenament util” pentru Michael, iar pentru ea o modalitate excelentă de a economisi bani.