Fetiță româncă de 5 ani, găsită moartă în străinătate. Părinții o dăduseră dispărută cu numai câteva ore înainte
O fetiță româncă, în vârstă de numai 5 ani, a fost găsită moartă în seara zilei de marți, 25 aprilie 2023, într-un apartament din localitatea Rambervillers, departamentul Vosges din Franța.
Potrivit site-ului francez actu.fr, trupul neînsuflețit al fetiței era dezbrăcat și băgat într-un sac de gunoi, iar cel care a alertat forțele de ordine cu privire la decesul micuței a fost un adolescent în vârstă de circa 15-16 ani.
Părinții, cetățeni români care locuiesc în zonă, au raportat la începutul după-amiezii de ieri dispariția fiicei lor, așa cum a declarat pentru AFP edilul localității, Jean-Pierre Michel.
Potrivit acestuia, „fetița a fost găsită fără viață, într-un apartament. Polițiștii locali au intervenit inițial, ei sunt cei care au descoperit trupul, apoi au venit paramedicii, au încercat să efectueze masaje cardiac, dar nu se putea face nimic, din păcate era prea târziu”, a povestit Michel.
Potrivit cotidianului local Le Républicain Lorrain, cadavrul a fost găsit în jurul orei 22:00 de marți, într-un apartament situat pe strada Parmoulin, la aproximativ 100 de metri de domiciliul fetiței, pe strada Cheval Blanc.
Surse apropiate de anchetă au declarat de asemenea că adolescentul care a alertat forțele de ordine a fost plasat în arest preventiv. El a fost arestat chiar în apartamentul în care a fost găsit fetița româncă moartă. Anchetatorii suspectează că acesta ar fi mutat cadavrul de la locul crimei.
Conform celor relatate de Jean-Pierre Michel, acest tânăr „în vârstă de 15 sau 16 ani, era cunoscut de poliția locală și, probabil, de jandarmerie, pentru fapte legate de pedofilie. El ar fi atras în trecut copii mici pentru a întreține raporturi intime cu ei”, a mai precizat el.
Potrivit presei locale, adolescentul suferă de tulburări psihice și a ieșit „cu câteva săptămâni în urmă” dintr-o instituție specializată.
Din primele relatări reiese că părinții fetiței au început inițial să o caute întrebând localnicii dacă nu au văzut-o și descriind cum aceasta era îmbrăcată.
„Un tânăr a spus că a văzut-o pe fetiță și le-a dat o direcție complet opusă de unde a fost găsită. Probabil era pentru a încurca urmele”, a declarat Michel. Acel tânăr era chiar adolescentul arestat după descoperirea cadavrului.
Anchetatorii urmează să analizeze imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din zonă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut tragedia.
Între timp, procurorul din Épinal, care conduce ancheta, a anunțat că va ține o conferință de presă în această dimineață de miercuri, 26 aprilie 2023.