Franța intră în carantină: principalele restricții adoptate pentru următoarele 30 de zile
Preşedintele Emmanuel Macron a anunțat miercuri, 28 octombrie, într-un discurs către naţiune, Franţa va intra din nou într-un lockdown naţional începând de vineri.
„Am decis că trebuie să reintrăm începând de vineri în izolarea care a stopat virusul. Măsura este valabilă pentru întreg teritoriul naţional”, a declarat președintele Franței într-o alocuţiune televizată.
Începând de vineri se reintroduce măsura de izolare generală (interdicție de circulație, confinement) a populației, pe tot teritoriul francez.
Măsura nu afectează intrarea cetățenilor români în Franța (dacă vin din Spațiul European) și nici deplasarea lor din Franța spre România.
Excepție fac mersul la serviciu, achiziționarea bunurilor de primă necesitate (alimente, medicamente), livrările la domiciliu, consultații medicale, îngrijirea copiilor. Rămân deschise creșele, școlile, colegiile și liceele. Vor fi permise doar deplasări de maxim o oră pe o rază de 1 km în jurul domiciliului. Va fi necesar un document justificativ pentru deplasări. Vor fi trei documente tip – individual, profesional și școlar. Barurile, restaurantele, magazinele neesențiale se închid.
Nu vor fi permise deplasările dintr-o regiune în alta. Excepție fac întoarcerile din vacanța de Toussaint. Telemuncă generalizată, oriunde este posibil. Continuă activitatea în serviciile publice, uzine, exploatări agricole și BTP (construcții) cu respectarea protocolului sanitar.
Noul lockdown va fi valabil cel puţin până la 1 decembrie. Macron a precizat însă că dacă în două săptămâni situaţia sanitară se va îmbunătăţi atunci guvernul va evalua posibilitatea de a redeschide anumite magazine considerate neesenţiale.