Un medic român din străinătate revine definitiv în țară după ce s-a pensionat. „Mă întorc la mama mea bătrână”
Dr. Alina Gavrilescu, medic de naționalitate română în vârstă de 66 de ani, care a profesat în localitatea franceză Melrand (situată în departamentul Morbihan din regiunea Bretania) din noiembrie 2012, s-a pensionat recent și dorește să revină în țara sa natală, informează La Gazette.
Alina s-a integrat foarte bine în Melrand după ce a preluat postul fostului medic de acolo, dr. Corbel. Deși a păstrat accentul țării sale de origine, Alina vorbește perfect limba franceză, ceea ce a făcut ca toți pacienții să se simtă extrem de confortabil în compania ei.
Iar fosta sa clientelă a fost destul de numeroasă, deoarece acoperea problemele medicale ale persoanelor din mai multe localități. Abia acum recunoaște că în unele zile se simțea foarte obosită, dar și-a făcut mereu curaj și niciodată nu a arătat asta celorlalți.
După 10 ani de profesie în Franța, la o vârstă la care s-ar fi pensionat de mult în țara natală, Alina și-a dorit totuși să se bucure de o ieșire la pensie binemeritată, chiar dacă asta înseamnă să-și părăsească, cu mult regret, dragii săi pacienți.
Alina se pregătește să se reîntoarcă în România și să-și regăsească legăturile de familie, inclusiv pe bătrâna ei mamă, căreia încearcă să i se alăture cât mai curând posibil.
„Cu toate acestea, mă voi întoarce în frumoasa voastră țară”, mărturisește Alina cu un zâmbet larg. „Chiar cred că îmi voi face un obicei, pentru a-mi vedea fiica, medic în localitatea Pontivy, din când în când. Vă mulțumesc tuturor pentru primirea extrem de amiabilă!”
În seara de rămas bun organizată de autoritățile locale în cinstea doctoriței Gavrilescu, primarul Charles Boulouard și-a exprimat profunda recunoștință în numele tuturor locuitorilor din Melrand.
„Vă vom regreta, ați devenit unul dintre noi. Înlocuirea dvs., din păcate, nu este foarte sigură, așteptăm și totuși sperăm”, spune primarul cu recunoștință dar și cu puțină îngrijorare.
Primăria i-a acordat doctoriței Gavrilescu o medalie în semn de recunoștință pentru activitatea sa, precum și un superb buchet de flori. Alina a fost extrem de impresionată de toate aceste expresii de simpatie dar, cu siguranță, gândurile ei se îndreaptă acum către mama sa din România.