vineri, 20 septembrie 2024
Informația fără granițe


O româncă a murit în Italia după ce s-a prăbușit în gol de la etajul 6. Vecinii au auzit zgomote și țipete înainte de tragedie

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora Știri - vineri, 20 septembrie 2024 Etichete: , , ,

Mihaela Roxana Ivan, o tânără de 33 de ani de naționalitate română, a murit în condiții suspecte după ce a căzut de la etajul al șaselea al apartamentului în care locuia în zona via Gregorovius din orașul italian Perugia, provincia cu același nume din Umbria, în noaptea de marți spre miercuri, 18 septembrie 2024.

În ciuda faptului că ipoteza principală este cea a unui gest voluntar, ancheta rămâne deschisă, iar mai multe aspecte sunt încă neclare, relatează ziarul Il Messaggero.

Procuratura, sub coordonarea procurorului adjunct Franco Bettini și a procurorului-șef Raffaele Cantone, a dispus efectuarea unei autopsii pentru a elucida circumstanțele exacte ale morții.

Echipa de anchetă, condusă de Maria Assunta Ghizzoni, urmărește să clarifice dacă pe corpul victimei există alte leziuni, în afara celor cauzate de cădere.

De asemenea, se investighează dacă femeia se afla sub influența vreunei substanțe care ar fi putut contribui la tragedie.

Conform unor martori, cu puțin timp înainte de cădere, Mihaela ar fi avut o ceartă cu partenerul ei, cu care locuia de ceva vreme în apartament.

Vecinii au auzit zgomote puternice și țipete care au determinat intervenția echipelor de poliție, chemate în urma tulburărilor din locuință.

Incidentul s-a produs în jurul orei trei dimineața, la scurt timp după această intervenție.

Deși ipoteza unui act voluntar este considerată cea mai probabilă în acest moment, anchetatorii nu exclud complet posibilitatea unui accident, în timp ce pista unei crime a fost exclusă.

Investigațiile continuă, iar toate ipotezele sunt analizate cu atenție pentru a stabili ce anume a condus la moartea tinerei românce.