Organizatorul mitingului diasporei din 10 august a făcut publice principalele revendicări
Organizatorul protestului diasporei, care va avea loc pe 10 august 2019 a făcut publică lista cu cele 75 de revendicări pe care le vor enumera în Piața Victoriei.
Mitingul din acest an este organizat de Tommy Tomescu Joul, un dentist român din Marea Britanie, în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România.
Printre cele 75 de revendicări, organizatorul a precizat doar câteva mai importante:
- Finalizarea anchetelor şi judecarea violenţelor din 10 august 2018, timpul revoluţiei şi mineriadelor;
- Implementarea numărului maxim de 300 de parlamentari şi a proporţionalităţii acestora;
- Implementarea punctului 8 de la Timişoara într-o formă legală şi actualizată;
- Reinstituirea libertăţii de exprimare prin modificarea legii adunărilor publice ce permite în acest moment abuzul autorităţilor;
- Centrele Comunitare Româneşti din diaspora;
- Modul de desfăşurare a alegerilor, repatrierea, traficul transfrontalier în scopul exploatării sexuale şi discriminarea copiilor români din Austria;
- Demararea anchetei privind actele false şi infracţiunile membrilor Consiliului Românilor de Pretutindeni.
Mitingul are loc la un an distanţă faţă de manifestările violente din Piaţa Victoriei, când forţele de ordine au intervenit abuziv, fiind deschis ulterior un doar penal care vizează aceste fapte. Totodată, procurorii anchetează şi modul în care au reacţionat protestatarii, unii fiind acuzaţi de ultraj.
Primăria Capitalei a anunțat marți, 6 august 2019, că a aprobat organizarea unei manifestaţii organizată de gruparea menționată mai sus pentru data de 10 august în Piaţa Victoriei.
Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a făcut, marţi, un apel către participanţii la protestul anunţat pentru data de 10 august să manifesteze în mod paşnic şi respectând legea, el subliniind că România este un stat european, în care cetăţeanul are dreptul să se exprime în mod liber.
„Vreau să fac un apel către toţi cei care doresc să protesteze, către toţi cei care se vor afla în diferite puncte din Capitală să protesteze în mod paşnic şi să nu uite în niciun moment că suntem un stat european, un stat în care cetăţeanul are dreptul să se exprime în mod liber. Niciodată nu vom încerca să împiedicăm acest lucru, pentru că este un lucru firesc. Dacă cetăţenii doresc să protesteze, să o facă. Problema pe care vreau să o subliniez este că solicit tuturor celor care vor participa la proteste să protesteze în mod paşnic, respectând totuşi legea şi tot ce înseamnă un astfel de protest. Nu ne dorim sub niciun fel de formă, repet, sub niciun fel de formă, să mai vedem ceea ce am văzut anul trecut pe 10 august. Dar despre lucrurile acestea vom mai discuta cu siguranţă până sâmbătă”, a declarat Fifor.