Parlamentarii români anchetează „Operațiunea Sparanghelul”. Două mii de persoane au plecat la muncă în străinătate pe timpul stării de urgență
O comisie constituită în cadrul Parlamentului din țara noastră anchetează deplasarea românilor în Germania, la cules de sparanghel, pe timpul stării de urgenţă. Jumătate dintre miniştrii cabinetului Orban, autorităţi locale, dar şi muncitori sezonieri sunt chemaţi la audieri în legislativ, susține Știri TVR.
Comisia de anchetă din Parlament intenționează să afle cum au ajuns la aeroport şi dacă au fost testați pentru Covid-19 înainte de a se îmbarca în avion.
Comisia are rolul de a verifica legalitatea deplasării celor aproximativ 2.000 de cetăţeni români, în noaptea de 8 spre 9 aprilie, din localităţile lor de origine, unele aflate în carantină cu strictă supraveghere militară, la Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj Napoca, în condiţiile în care ordonanţa Militară nr. 2 indica foarte clar excepţiile de la interdicţia deplasării persoanelor fizice, identificarea persoanelor care au dat ordine dispozitivelor de control ale Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Apărării Naţionale ca aceste transporturi să nu fie oprite în trafic şi supuse controlului în noaptea dintre 8 şi 9 aprilie 2020.
Potrivit preşedintelui Comisiei de anchetă, social-democratul Radu Oprea, cei mai mulţi muncitori erau din Cluj şi Suceava.
Comisia îşi mai propune şi verificarea informaţiilor din spaţiul public potrivit cărora persoanele care au plecat la muncă nu au fost testate în prealabil de infectarea cu COVID-19, dar şi verificarea implicării în această operaţiune de încălcare a stării de urgenţă şi a ordonanţelor militare a preşedintelui, premierului, ministrului Afacerilor Interne, ministrului Afacerilor Externe, ministrului Apărării Naţionale şi ministrului Muncii şi Protecţiei sociale.
Comisia va întocmi în 30 de zile de la constituire un raport care va fi supus dezbaterii plenului Parlamentului.