Patru români din Franța trimiși în judecată pentru că au cules ciuperci dintr-o pădure
Patru bărbați români cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani vor apărea pe data de 28 ianuarie 2020 în fața unui judecător al instanței penale din Vesoul, Franța, după ce în luna octombrie a anului trecut au fost prinși culegând ciuperci dintr-o pădure situată lângă orașul Fougerolles. Inculpații sunt acuzați că au cules din pădurea respectivă mai multe kilograme de hribi decât permite legea cu intenția de a le comercializa pe piața neagră.
Potrivit ziarului francez Le Monde, totul a început pe data de 17 octombrie 2019 când un localnic care se plimba printr-o pădure din zona respectivă a observat mai multe corturi instalate în apropierea parcului de animale din orașul menționat mai sus, care acoperă o zonă de 5.500 de hectare, dintre care 1.200 de pădure comunală. Localnicul s-a întors din drum și a alertat autoritățile locale despre situația din pădure care, printre altele, era una de degrad: gunoaie aruncate peste tot, excremente și hârtie igienică, haine întinse la uscat printre copaci, focuri aprinse care puteau provoca un incendiu la orice oră și saltele puse pe pământ.
În urma unui raid efectuat de autorități în zonă, au fost găsiți circa 30 de cetățeni români care își instalaseră corturile în acea pădure și se pare că au ajuns acolo la bordul mai multor mașini înmatriculate în România. Ulterioare investigații au scos la iveală faptul că aceștia se ocupau de fapt cu culegerea hribilor din pădurea respectivă pe care urma să-i vândă apoi pe piața neagră la prețul de 14 euro pe kilogram.
Conform decretului nr. 121 din 19 decembrie 1990 emis de prefectura din Haute-SaôneM, în acele păduri este permisă recoltarea a maxim 2 kilograme de hribi pe zi de persoană, dar românii instalați cu corturile acolo reușiseră să culeagă mult mai mult și într-o săptămână nu a mai rămas aproape nimic de cules. La încheierea anchetei, procuratura din Vesoul a constatat că întreaga operațiune de recoltare a ciupercilor era condusă de patru bărbați români care se aflau printre cei instalați cu corturile în pădure și a decis trimiterea acestora în judecată.
Cei patru români sunt acuzați astfel de „vânzări neautorizate” și „recoltare organizată a plantelor din grupele supuse protecției speciale” și au fost trimiși în judecată, urmând ca mâine să înceapă procesul, mai precizează sursa citată.