duminică, 15 decembrie 2024
Informația fără granițe


Plecată în Italia la cules mere, o româncă și-a transformat viața într-o poveste de succes

Scris de: Daniela Stoica , înv Articole corelate Din diaspora În evidență Prima pagină Știri - marți, 10 decembrie 2024 Etichete: , ,

Lenuța Bachmaczki, o româncă în vârstă de 40 de ani stabilită de peste două decenii în Trentino, Italia, a reușit să își transforme viața prin voință și determinare. Plecată din România la vârsta de 18 ani pentru a lucra la cules de mere în frumoasa zonă Vale di Non, Lenuța a ajuns să își construiască o nouă viață personală și profesională, devenind o sursă de inspirație pentru alții.

„Am ajuns pentru prima dată la Cles la 18 ani, iar satul m-a cucerit imediat. A devenit casa mea,” povestește Lenuța Bachmaczki, conform Il Dolomiti. Însă, la 27 de ani, după câțiva ani de căsătorie, s-a văzut nevoită să o ia de la capăt, singură, crescându-și fiica mică.

- Continuarea după publicitate -

Decizia de a schimba cursul vieții

Hotărâtă să își construiască un viitor mai bun,  și-a reluat studiile, alegând să devină asistentă medicală:

„Această profesie mi-a oferit nu doar stabilitate, ci și o profundă satisfacție personală,” spune ea. Astăzi, lucrează cu devotament într-un centru pentru persoane vârstnice din Alto Adige.

- Continuarea după publicitate -

Pandemia de COVID-19 a fost una dintre cele mai dificile perioade pentru Lenuța, atât profesional, cât și personal:

„Acea etapă m-a făcut să înțeleg cât de prețioase sunt timpul, relațiile și afecțiunea. A fost o lecție despre cât de importantă este o mentalitate puternică pentru a face față provocărilor,” a explicat ea.

Pentru a-și întări reziliența mentală și a se pregăti pentru viitoarele provocări, s-a înscris la un master internațional de coaching, care presupune abordarea unei serii de obiective ambițioase și teste provocatoare de depășit. Printre țintele sale s-a numărat unul important, deși nu practica niciun sport: să prticipe la maratonul din New York cu scopul de a-l parcurge în 4 ore și 50 de minute.

S-a antrenat timp de nouă luni, deseori alergând noaptea sau la primele ore ale dimineții, înainte de lungile ture de lucru:

„Am aplicat motto-ul meu personal: talentul este motorul nostru, dar voința este combustibilul,” declară ea.

- Continuarea după publicitate -

O victorie simbolică

La maratonul din New York și-a depășit propriile așteptări, terminând cursa în 4 ore și 23 de minute, cu mult sub obiectivul de 4 ore și 50 de minute.

Lenuța Bachmaczki. Sursa foto: Il Dolomiti

„Pentru mine a fost o realizare extraordinară și o demonstrație a ceea ce se poate realiza cu dăruire și tenacitate. Cred în visuri și în lupta pentru a le atinge, indiferent cât de dificile pot părea,” afirmă ea.

- Continuarea după publicitate -

Pentru Lenuța, maratonul reprezintă o metaforă a vieții: „Nu este vorba doar de a atinge un obiectiv, ci despre ce înveți pe parcurs – disciplină, forță mentală și capacitatea de a-ți depăși limitele.”

Povestea ei este menită să inspire: „Sper ca cei care o aud să își fixeze propriile obiective și să muncească cu perseverență pentru a le atinge.”

Prin exemplul său, Lenuța Bachmaczki demonstrează că determinarea și dorința de a evolua pot transforma obstacolele vieții în oportunități de creștere.