Poliția de Frontieră: Măsuri de fluidizare a traficului la graniță în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale
Poliția de Frontieră Română a luat măsuri pentru a micșora timpii de așteptare la trecerea granițelor din țara noastră în preajma sărbătorilor de Paște, mărind personalul de la punctele de trecere a frontierei și colaborând cu autoritățile țărilor vecine pentru o bună desfășurare a operațiunilor.
Află cât timp ai de așteptat la vamă cu aplicația TAVRO. Simplă, intuitivă și gratuită
„Având în vedere că ne aflĂm în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, iar din experienţa anilor anteriori ne aşteptăm la o posibilă creştere a valorilor de trafic în punctele importante de trecere a frontierei, Poliţia de Frontieră Română și-a adaptat misiunile de supraveghere şi control pentru reducerea timpului de aşteptare şi fluidizarea traficului în punctele de trecere a frontierei”, se precizează într-un comunicat transmis redacției noastre de către Poliția de Frontieră Română.
Potrivit celor relatate în comunicat, au fost luate măsuri de suplimentare a personalului Poliţiei de Frontieră până la capacitatea maximă corespunzătoare fiecărei punct vamal, precum și suplimentarea arterelor de control în funcție de dinamica valorilor de trafic. Prin urmare, circa 4 000 de polițiști de frontieră vor desfășura, în perioada următoare, activităţi de supraveghere şi control la granițele statului român.
Instituția citată anunță, de asemenea, că au fost contactate și autoritățile țărilor vecine pentru a stabili măsuri comune de lucru în baza protocoalelor bilaterale, în încercarea de a desfășura controlul de frontieră cu operativitate.
„Totodată, menționăm că după realizarea controlului de frontieră efectuat de lucrătorii noştri (verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de tranzitare a frontierei), pe sensul de intrare în țară, în punctele de trecere a frontierei terestre, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în puncte pentru efectuarea triajului epidemiologic”, se mai arată în comunicat.
Polițiștii de frontieră estimează că punctele de trecere de la granița cu Ungaria vor fi cele mai solicitate și recomandă așadar tranzitarea tuturor punctelor de frontieră cu această țară pentru a evita aglomerarea. La frontiera româno-ungară sunt deschise 10 puncte de trecere cu specific rutier pentru categoriile de mijloace de transport, după cum urmează:
- pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak, P.T.F. Nădlac II – Csanadpalota, P.T.F. Turnu – Batonnya, P.T.F. Vărşand – Gyula
- pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek, P.T.F. Borş – Artand, P.T.F. Borş II – Nagykzreky, P.T.F. Valea lui Mihai – Nyirabrany;
- pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj şi P.T.F. Petea – Csengersima.
Autovehicule de mare tonaj
„O situație aparte se înregistrează în ceea ce privește traficul de mărfuri deoarece, în preajma sărbătorilor, numărul mijloacelor de transport marfă crește ca urmare a intensificării comerțului din această perioadă. Precizăm că şi pentru această categorie de mijloace de transport, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere ale frontierei, în limita configuraţiei acestora, iar în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalitățile de frontieră să se efectueze cu operativitate”, au mai transmis polițiștii de frontieră.
Citește și:
- Mii de români care se întorceau în țară, blocați în vama Nădlac. „Venim din Germania fără să știm că ne bagă în carantină”
- Lista statelor din zona galbenă a fost actualizată. Persoanele care vin în România din aceste țări vor face carantină