Povestea polițistului român considerat erou la New York. Chipul său este proiectat pe Times Square
Un tânăr polițist de frontieră român în vârstă de 23 de ani este omagiat de americani și chipul lui apare de mai bine de o săptămână pe panourile publicitare din Times Square, New York. El a atras atenția americanilor după ce a donat în ultimii doi ani peste 9 litri de sânge, salvând viața a 60 de persoane. Organizatorii Untold şi Neversea folosesc imaginea polițistului român și a altor trei donatori în campania Blood Network. Ei sunt considerați adevărați eroi!
Povestea lui Robert a fost publicată pe pagina Ministerului Afacerilor de Interne. El a donat pentru prima oară sânge în 2017, pe când se pregătea să devină poliţist de frontieră. De atunci, a devenit donator permanent. Angajat ca poliţist de frontieră la Curtici, orădeanul a donat numai în ultimii doi peste 9 litri de sânge şi a reuşit să salveze viaţa a 60 de persoane. Americanii au aflat povestea tânărului şi au rămas profund impresionaţi. Nu întâmplător, de mai bine de o săptămână, chipul lui Robert este proiectat pe panourile publicitare din Times Square, New York, alături de cele ale altor trei donatori de sânge.
Redăm mai jos povestea lui Robert așa cum au prezentat-o reprezentanții MAI pe pagina oficială de Facebook:
„- Venim cu o rugăminte către voi. O persoană se zbate între viață și moarte pe un pat de spital. Are urgent nevoie de sânge pentru transfuzie. Dacă vreți să ajutați, v-am rămâne recunoscători, le-a spus comandantul elevilor adunați pe platoul unității.
– Donez eu!, a răspuns Robert, fiind primul care a făcut un pas în față.
Era prima dată când dona sânge și nu știa exact procedura, însă voia să ajute.
Această primă experiență l-a făcut să înțeleagă cât de important este sângele pentru un pacient aflat în stare gravă.
La absolvirea școlii, când Robert a fost repartizat chiar în județul lui, a mers să doneze sânge și la Centrul de Transfuzie Oradea.
Acolo a fost abordat de o persoană:
– Eu sunt coordonatoarea acestui centru și vreau să-îți mulțumesc pentru gestul tău, pentru că sunt din ce în ce mai puțini donatori. Vreau să te rog ceva. Există o nevoie imensă de sânge, sunt foarte mulți oameni care au nevoie de transfuzie. N-ai vrea să devii donator permanent?
– Ce ar trebui să fac?
– La vârsta și la sănătatea ta, poți dona o dată pe lună. Înscrie-te în programul nostru, ai putea salva multe vieți.
– Nu trebuie să mă rugați! Vă promit că în fiecare lună voi fi aici!
De atunci și până în prezent, Robert și-a ținut promisiunea, iar cu sângele lui a ajutat 60 de oameni aflați în stare critică.
Un singur lucru regretă, faptul că într-o lună nu a putut ajunge să doneze, pentru că era în concediu. Dar ca să se revanșeze, și-a motivat colegii, astfel că săptămâna trecută au mers cu toții să doneze sânge la Centrul de Transfuzie.
El este Robert, are 23 de ani și, până acum, a ajutat 60 de oameni… repetăm acest lucru pentru că ceea ce el face este extraordinar!
Robert, te salutăm cu respect, admirație și prețuire! Mulțumim!”