Revenirea în țară a 64 de români din Franța. Se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea în acest stat
În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în cursul zilei de 27 mai, au revenit în țară 64 de cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne.
Printre pasagerii care au beneficiat de repatriere au fost:
- studenți și membri de familie ai acestora;
- un caz medical pentru care Ambasada României la Paris a întreprins demersurile necesare în vederea îmbarcării, persoana în cauză fiind asistată de un reprezentant al ambasadei până la aeroport;
- precum și alte persoane care se aflau în imposibilitatea de a-și prelungi șederea pe teritoriul acestui stat.
Repatrierea a fost asigurată cu o cursă aeriană specială operată de compania TAROM, pe ruta București-Paris-București.
Demersurile de repatriere au permis, de asemenea, revenirea în țara de reședință pentru un cetățean al Republicii Franceze, un cetățean al Regatului Maroc, precum și un cetățean al Republicii Togoleze, rezidenți în România.
Cu aceeași cursă, pe ruta București-Paris, a fost facilitată revenirea în Republica Franceză pentru cinci cetățeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.
Ministerul Afacerilor Externe folosește acest prilej pentru a sublinia importanța verificării cu atenție, anterior oricăror deplasări, a informațiilor postate pe site-ul MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.