Român cu datorii în Italia de peste 500.000 de euro, salvat de la sărăcie de tribunal
Un român de 44 de ani, stabilit la Ancona, a ajuns să trăiască cu numai 7 euro și 86 de cenți în cont, copleșit fiind de datorii în valoare totală de 517.665 de euro.
Plecat în Italia pentru o viață mai bună, conaționalul nostru s-a trezit prins într-un coșmar financiar din care părea imposibil să mai iasă.
Potrivit publicației Il Resto del Carlino, nenorocirea a început după ce clientul principal al firmei pe care o administra a dat faliment. În 2012, românul a fost nevoit să își închidă activitatea și a pierdut „creanțe de valoare semnificativă”.
De atunci, datoriile au crescut an de an, iar el a continuat să muncească pe un salariu modest, cu contract pe perioadă determinată, având un singur bun în proprietatea sa: o Lancia Y fabricată în 2001.
Prezentat în fața organismului de gestionare a crizelor de îndatorare, tatăl – căsătorit și cu o fetiță – a obținut de la Tribunalul din Ancona lichidarea controlată a bunurilor. Judecătorii au stabilit că familia are nevoie de 1.535 de euro pe lună pentru a nu aluneca în „sărăcie absolută”.
Tot ce depășește această sumă, aproximativ 500 de euro lunar, va merge către creditori, timp de trei ani.
Instanța a decis că mașina nu va fi vândută, considerând-o indispensabilă pentru a duce fetița la școală, pentru deplasarea la locul de muncă și pentru a evita izolarea.
Creditorii au 90 de zile la dispoziție pentru a depune cererile, iar un lichidator va administra procedura.
Bărbatul nu scapă peste noapte de datorii și nici nu se îmbogățește, dar poate privi acest Crăciun ca pe un nou început: acei 7 euro și 86 de cenți nu mai sunt simbolul prăbușirii, ci punctul zero al unei vieți pe care o reconstruiește, sprijinit de o lege care „nu pedepsește, ci însoțește”.
